Alte prime uriașe acordate la pensionare în Romsilva: aproape 23 de milioane de euro în doi ani. Lista publicată de ministrul Mircea Fechet

0
Publicat:

În ultimii doi ani, angajați ai Romsilva au primit bonusuri în sumă netă de aproape 23 de milioane de euro, la pensionare.

Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor FOTO: Facebook/Mircea Fechet

Ministrul Mediului a anunțat reorganizarea Romsilva și a convocat conducerea instituției la o ședință miercuri dimineață.  Ministrul a declarat că peste jumătate din Direcțiile Silvice din România astăzi sunt pe pierdere, nu reușesc să iasă nici măcar pe zero la sfârșitul anului. Astfel, vor fi desființate direcții silvice fără prea mari surprafețe de păduri și vor fi desființate posturi de conducere.

„Am convocat conducerea Romsilva la minister miercuri, la ora 11.00, ca să discutăm despre cum reorganizăm această instituție care are în gospodărire 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului și, potrivit propriilor calcule, un profit de aproximativ 1,3% din cifra de afaceri, estimat pentru 2024 (oricum, vom vedea ce e și cu acest profit). Cu mai mult de jumătate dintre direcțiile silvice pe pierdere, cu lemn care putrezește la marginea drumurilor forestiere, în loc să ajungă în fabricile de mobilă și în atelierele de tâmplărie din țară, cei care administrează Regia se premiază. Și nu oricum, ci la un nivel care sfidează pur și simplu bunul-simț pe care îl așteaptă contribuabilii din partea noastră, ca bugetari. Miercuri, voi solicita conducerii să vină cu o propunere rezonabilă de contract colectiv de muncă, pentru că, să continui să primești bani nemunciți de la stat, doar pentru că poți, arată un statut de privilegiat care nu doar că nu e justificat de rezultate, dar e rupt de realitatea pe care o vreau, ca ministru, pentru angajații de la Mediu”, a scris Mircea Fechet pe Facebook. 

Ministrul a publicat și o listă cu prime uriașe acordate la pensionare în Romsilva.Încasarea unor beneficii enorme la pensionare a fost o regulă, nu e o excepție la Romsilva. Nicio explicație nu stă în picioare în fața sumelor primite de angajații Romsilva în perioada 2023 – 2024”, susține Fechet.

  ”Am în vedere mai multe principii pentru reorganizarea Romsilva și a structurilor teritoriale din subordine, care vizează în special funcțiile de conducere, însă primul dintre ele și cel mai important este acesta: să fim eficienți, nu privilegiați. Vreau ca, în relația cu Romsilva, ca de altfel, cu toate instituțiile ministerului Mediului, românii să simtă că au un interlocutor serios, care le oferă informații corecte și complete, care nu-i pune pe drumuri dacă nu e necesar, sau mai mult decât e necesar, care le rezolvă problemele și îi tratează cu responsabilitatea celui care se află în slujba cetățeanului”, mai spune ministrul Mediului.

 În ultimii doi ani, angajați ai Romsilva au primit bonusuri în sumă netă de aproape 23 de milioane de euro, la pensionare. Este vorba de aproape 1300 de angajați ai companiei de stat Romsilva care s-au pensionat în ultimii doi ani și care au primit un bonus în valoare de aproximativ 90.000 lei fiecare.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”