Alina Gorghiu, martor în dosarul de corupţie al lui Mihai Vlasov: „Iniţiativa legislativă nu mi se pare una de natură să genereze vreun prejudiciu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Gorghiu FOTO David Muntean

Alina Gorghiu, copreşedinte PNL, a fost audiată astăzi la Curtea de Apel Bucureşti, în calitate de martor în dosarul în care fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov a fost trimis în judecată pentru că ar fi dat mită unui parlamentar.

Alina Gorghiu a arătat, în declaraţia de martor dată luni în faţa instanţei, că deputatul Florin Iordache i-a solicitat să semneze propunerea legislativă privind activitatea de înregistrare în Registrul Comerţului, potrivit news.ro

“Am fost solicitată de un domn parlamentar, domnul Iordache, cu care fusesem colegă la Comisia juridica a Camerei Deputaţilor. Pe domnul Vlasov îl cunosc în calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ şi am avut o relaţie instituţională. (…) Iniţiativa legislativă nu mi se pare una de natură să genereze vreun prejudiciu”, a spus Gorghiu.

Deputatul a arătat că nu poate spune exact ce prevedea proiectul, pe care l-a citit şi l-a semnat, dar nu a înţeles că prin el s-ar prejudicia în vreun fel vreo instituţie publică, mai ales că Registrul Comerţului a mai fost în competenţa camerelor de comerţ.

“Ştiu că proiectul a fost respins atât în Comisia juridică, cât şi la deputaţi. (…) Nu ştiu dacă am informat grupul PNL despre susţinerea mea în legătură cu acest proiect, dar nu‎ era obligatoriu”, a mai arătat Gorghiu în declaraţia dată în faţa instanţei.

‎Alina Gorghiu a mai spus că demersul este unul corect atât timp cât nu se cer anumite lucruri în schimbul promovării proiectului.

“Nu există nicio interdicţie pentru un parlamentar să preia individual de la ONG, sindicate sau alte grupuri anumite tematici şi să le transforme in iniţiative (…) atât timp cât pentru acest demers nu se fac promisiuni sau solicitări de altă natură”, a spus Gorghiu.

Acuzaţiile DNA în cazul Mihail Vlasov

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Mihail Vlasov în iunie 2015, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Potrivit DNA, în 26 februarie 2013, Mihail Vlasov, în calitate de preşedinte al Colegiului de Conducere al CCIR, i-a solicitat unui membru al Parlamentului (deputat) să îi susţină interesele prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat „Lege privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului”, notează Agerpres.

„Solicitarea a fost formulată în contextul demersurilor inculpatului de a influenţa adoptarea unui act normativ prin care Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) să poată prelua Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Scopul determinant al acestui demers legislativ îl reprezenta controlarea veniturilor obţinute din activitatea desfăşurată de Registrul Comerţului. În schimbul susţinerii proiectului de lege, Vlasov i-a promis deputatului respectiv, la cererea acestuia, că îl va numi în funcţia de arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR”, se arată în comunicat.

DNA precizează că deputatul respectiv era membru în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, comisie permanentă competentă să avizeze propunerile legislative înainte ca acestea să fie supuse votului în plen.

„În baza înţelegerii anterioare, Mihail Vlasov a pus pe ordinea de zi a şedinţei din 6 martie 2013 a Colegiului de conducere al CCIR cererea deputatului de acordare a funcţiei de arbitru, a supus votului membrilor colegiului şi a votat alături de aceştia numirea deputatului respectiv în funcţia de arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR”, susţin procurorii.

În rechizitoriu se arată că numirea în funcţia de arbitru se făcea la propunerea preşedintelui Colegiului de Conducere al CCIR, deţinută de Mihail Vlasov, în baza depunerii unui dosar ce cuprindea documente relevante şi în urma adoptării unei decizii de către Colegiu, acesta având o mare influenţă asupra celorlalţi membri, care aprobau propunerile preşedintelui fără a solicita lămuriri sau a formula obiecţii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Mihail Vlasov a mai fost trimis în judecată într-un dosar penal, în legătură cu exercitarea funcţiei de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”