Agroturism cu Biblia la căpătâi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șefii judeţului vor să impună un cod strict atât pentru turişti, cât şi pentru patronii pensiunilor. Consiliul Judeţean şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor au lansat proiectul „Turism religios în Bucovina”.

 Programul este deschis tuturor pensiunilor agroturistice din zonă, dar pentru a fi acceptaţi, patronii trebuie să se conformeze unor norme stricte. Fiecare cameră trebuie să fie dotată cu o Biblie, o carte de rugăciuni, o icoană şi un crucifix.

De asemenea, camerele nu trebuie să conţină obiecte şi decoraţiuni interioare care să-l abată pe călător de la experienţa spirituală din Bucovina. Şi îmbrăcămintea personalului de la pensiuni trebuie să fie într-un ton sobru, de preferinţă un port tradiţional sau de culoare închisă. Toate aceste reguli sunt cuprinse într-un „cod deontologic”, aprobat în şedinţă plenară de consilierii suceveni.

Muzică discretă şi mâncare de post

La rândul lor, turiştii trebuie să fie pelerini exemplari. În zilele de post, vor mânca doar mâncare de post, în concordanţă cu meniurile de la mănăstiri.

Bineînţeles, în aceeaşi perioadă, turiştii trebuie să-şi înfrâneze orice pornire trupească şi să se abţină de la consumul de alcool. De asemenea, muzica pe care o ascultă turistul trebuie să fie una discretă.

„A doua oară nu mai vin”

Patronii de pensiuni privesc cu scepticism acest program demarat cu binecuvântarea Bisericii. „Am clienţi care închiriază camerele special pentru petreceri. Cum ar fi să le spun că nu pot da muzica mai tare, că nu pot consuma alcool?... Vă daţi seama că a doua oară nu mai vin?”, spune Steluţa Buburuzan din Gura Humorului, proprietara a două pensiuni, de patru şi respectiv două margarete.

Nici turiştii nu sunt încântaţi de această perspectivă. „Cu mâncarea de post sunt de acord, doar dacă avem şi alternativă. La muzică şi petrecere nici nu mă gândesc să renunţ, că doar nu mă duc la mănăstire. În privinţa icoanelor şi crucifixuri nu am nici o obiecţie”, spune Vasile Hrişcă, client fidel al pensiunilor.

Şeful Consiliului Judeţean (CJ) este dispus să mai îmblânzească regulile, dacă va primi reclamaţii. „Aşteptăm sugetii din partea proprietarilor de pensiuni şi putem opera modificări. Codul deontologic al turismului religios din Bucovina este perfectibil”, a declarat Gheorghe Flutur, preşedintele CJ Suceava.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat