Administraţia Naţională a Penitenciarelor începe recensământul deţinuţilor cu boli psihice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ANP începe recensământul deţinuţilor cu boli psihice

Fiecare penitenciar din România va trebui să centralizeze o listă cu deţinuţii care suferă de boli psihice până la 15 iulie astfel încât aceştia să înceapă să fie transferaţi în penitenciare sau secţii speciale de deţinere, separaţi de restul condamnaţilor.

Directorii de penitenciare au fost notificaţi ca, până la 15 iulie, să transmită Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor o situaţie cu deţinuţii care au fost diagnosticaţi cu afecţiuni psihice. 

Pe listă vor apărea şi deţinuţii dependenţi de alcool sau de droguri, se arată în planul pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi creşterea şanselor de reintegrare socială a persoanelor private de libertate adoptat joi de Ministerul Justiţiei.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) şi Ministerul Justiţiei (MJ) doresc astfel să îi separe pe aceşti deţinuţi de restul condamnaţilor aflaţi în cursul executării unei pedepse privative de libertate. Măsura ANP şi MJ vine să pună în aplicare legea 253/2013 care prevede că „prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se stabilesc penitenciarele sau spitalele-penitenciar în care vor funcţiona secţii speciale de psihiatrie destinate deţinuţilor cu tulburări psihice grave, inclusiv cele provocate de alcool sau alte substanţe psihoactive”.

Măsura face parte dintr-un plan complex de îmbunătăţire a condiţiilor de detenţie din România. Planul de măsuri adoptat de Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor vizează îmbunătăţirea accesului la muncă al deţinuţilor, asigurarea de servicii medicale de calitate şi reintegrarea socială a persoanelor private de libertate, arată Ministerul Justiţiei.

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare