Acuzat de şpagă, sindicalistul Marius Petcu a fost condamnat la şapte ani de închisoare!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Petcu

Marius Petcu, fostul lider al CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, a fost condamnat la şapte ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de corupţie, a decis astăzi  Tribunalul Bucureşti. Marius Petcu a declarat că va contesta decizia la Curtea de Apel Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Marius Petcu la şapte ani de închisdoare cu executare, acestuia fiindu-i, totodată, interzise unele drepturi pentru o perioadă de zece ani. Fostul lider sindical trebuie să-i restituie lui Petre Scrieciu suma de 1.398.400 lei. De asemenea, Petcu trebuie să dea 15.000 de lei cheltuieli judiciare.

Sindicalistul este "dezamăgit, derutat şi consternat"

Marius Petcu a declarat că este dezamăgit, derutat şi consternat de decizia instanţei, susţinând că, astfel, este evident că puterea actuală, deranjată de acţiunile de protest şi preocupată de anul electoral, a folosit întregul arsenal pentru ca mişcarea sindicală să fie decapitată şi trimisă la colţ.

"Nu vorbesc de omul Marius Petcu, ci de liderul sindical, pentru ca în felul acesta mişcarea sindicală să primească o lovitură cât mai dură. În mod cert este vorba despre intimidarea mişcării sindicale. Sindicatele nu au mai avut nicio reacţie, nu s-au mai temut doar de pierderea locurilor de muncă, ci se tem şi de pierderea libertăţii. Puterea actuală, evident deranjată de acţiunile de protest, preocupată de anul electoral care va veni şi care trebuie să fie liniştit, a folosit întregul arsenal pentru ca mişcarea sindicală să fie decapitată şi trimisă la colţ", a spus fostul lider sindical.

În 21 aprilie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Marius Petcu, pentru luare de mită, în formă continuată.

EXCLUSIV Marius Petcu îşi vrea mituitorul după gratii!
Cum îşi negocia şpaga sindicalistul Marius Petcu


Procurorii au stabilit că, în perioada septembrie 2009 - martie 2011, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, Petcu ar fi primit de la Petre Scrieciu, administratorul unei societăţi comerciale, denunţător în cauză, sume de bani totalizând 1.398.400 lei, în schimbul atribuirii către firma acestuia a unui contract de execuţie lucrări.

Marius Petcu, surplus de avere de 725.000 €

Potrivit procurorilor, banii au fost primiţi în mod repetat, câte 87.400 de lei lunar, o rată reprezentând aproximativ 20% din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate în cadrul contractului care avea ca obiect construirea "Centrului de educaţie, perfecţionare şi recreere - Snagov".

De asemenea, în 1 februarie, Marius Petcu ar fi primit de la Scrieciu, prin intermediar, un imobil situat în staţiunea Predeal în valoare de 535.165 de lei. Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa unele tranşe din mită neplătite încă, cele aferente lunilor următoare, sau de a facilita obţinerea de către aceeaşi firmă a unei lucrări viitoare, susţin procurorii DNA.

Petcu a stat în arest preventiv din 31 martie, el fiind prins, în 24 martie, luând mită 40.000 de euro de la Petre Scrieciu, sumă ce ar fi reprezentat o parte din banii ceruţi pentru ca firma omului de afaceri să execute lucrările la un centru pentru sindicate din Snagov.

Judecat în libertate

Marius Petcu a fost eliberat din arest în 20 iunie, ca urmare a deciziei definitive a Curţii de Apel Bucureşti, care a admis cererea lui de eliberare provizorie sub control judiciar.

"În privinţa inculpatului (Marius Petcu, n.r.) nu rezultă şi nu s-a făcut nicio dovadă că ar împiedica buna desfăşurare a procesului penal, prin sustragerea sa, prin influenţarea participanţilor procesuali în declaraţiile lor - chiar dacă în cauză sunt de audiat martorii stabiliţi prin rechizitoriu - ori că ar putea comite noi infracţiuni", se arăta în motivarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti prin care Petcu, acuzat de luare de mită în formă continuată, a fost eliberat provizoriu sub control judiciar.



Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur