Abbas intransigent asupra colonizării după summitul de la New York
0Preşedintele palestinian Mahmud Abbas s-a arătat intransigent marţi asupra îngheţării colonizării evreieşti şi frontierelor viitorului stat palestinian după summitul care l-a reunit la New York cu liderul israelian Benjamin Netanyahu şi american Barack Obama, transmite AFP.
"Am insistat în timpul summitului asupra necesităţii respectării de către Israel a angajamentelor sale, mai ales oprirea colonizării sub toate formele sale, inclusiv creşterea naturală", a declarat Abbas la New York.
"Reluarea negocierilor depinde de asemenea de definirea unor baze clare pentru acest proces. Aceste baze trebuie să fie o recunoaştere /israeliană/ că retragerea trebuie să se facă conform frontierelor de la 4 iunie 1967", înainte de cucerirea de teritorii palestiniene de către Israel, a adăugat Abbas, citat de Agerpres.
Potrivit lui Abbas, această chestiune a făcut obiectul unei înţelegeri cu precedentul guvern israelian al lui Ehud Olmert 'cu care noi am definit teritoriile ocupate ca fiind Cisiordania şi Fâşia Gaza, ceea ce ia în considerare Ierusalimul, Marea Moartă şi Valea Iordanului'.
"Poziţia noastră înaintea acestui summit şi după rămâne aceeaşi", a precizat Abbas.