A sunat clopoţelul pentru elevii doljeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A sunat clopoţelul pentru elevii doljeni

Peste 87.000 de elevi din judeţ au început astăzi cursurile în cele 657 de şcoli, dintre care 285 nu au autorizaţii sanitare

Chiar dacă unele şcoli nu au fost complet renovate, elevii s-au prezentat la clase. În judeţul Dolj există 657 de unităţi de învăţământ, dintre care 285 nu au autorizaţii sanitare de funcţionare. Cele mai multe sunt din mediul rural.
La Colegiul Naţional Elena Cuza, peste o mie de copii s-au adunat la ceremonialul de deschidere al anului şcolar. Cu buchete de flori alese, micuţii din clasa întâi au fost emoţionaţi şi curioşi să îşi vadă colegii.

Şi-au strâns părul cu fundiţe

Emilia Onică (8 ani), privea dezorientată în jur. Cu un ghiozdan greu de câteva kilograme, fetiţa, primenită ca de sărbătoare, îşi ţinea strâns de mână mama. Veronica Onica (45 de ani) îi aranja cele două fundiţe. Emilia îşi doreşte să înveţe, ca să devină o persoană importantă. „Îmi plac toate materiile. Nu trebuie să ne orientăm doar spre matematică sau română, ci să ne preocupe totul, de la desen, la religie şi sport. Scopul nostru este să fim cât mai deştepţi“, ne-a spus copila.
Pe holurile colegiului roiau copiii. Din cauza înghesuielii, nici părinţii nu ştiau încotro s-o apuce ca să nimerească sălile. Majoritatea şi-au adus aparatele de fotografiat, ca să imortalizeze momentul.

Supăraţi pe condiţiile din internat

Bunicii au fost la fel de veseli, în această dimineaţă. Pentru Ioana Popa (60 de ani), din Craiova, faptul că Răzvan (7 ani) a devenit „boboc“ este mai mult decât un cadou. „Când mă uit la nepoţel, îmbrăcat la patru ace, simt că întineresc“, ne-a povestit bunicuţa.

După ce cadrele didactice şi-au terminat discursul, au apărut nemulţumirile. Unii părinţi, de la ţară, s-au plâns de situaţia din internate. „Provin din Ţânţăreni, judeţul Gorj, şi am vrut ca fata mea să urmeze liceul în Craiova. Ce mă doare este că o să plătesc la internat sute de mii de lei pe lună şi nu se asigură confort. Dulapurile nu au uşi, iar mâncare nu se dă până miercuri“, este supărarea Maricicăi F. (43 de ani), din Ţânţăreni, Gorj.

Directorul Colegiului Elena Cuza a asigurat că face tot posibilul ca elevii să înveţe în condiţii cât mai bune. „Avem clase pentru toţi cei peste o mie de elevi. Din punctul de vedere al spaţiului, nu sunt probleme“, a declarat Mircea Năstase, director.

Mai multe pentru tine:
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată