40 la sută dintre angajaţii CFR Marfă ar putea intra în şomaj tehnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 40% din angajaţii CFR Marfă ar putea fi trimişi în şomaj tehnic cu scopul de a reduce cheltuielile salariale, au declarat reprezentanţii companiei.

Peste 800 de angajaţi CFR Marfă Timişoara au intrat în şomaj tehnic

Decizia de trimitere în şomaj a fost luată astăzi de Adunarea Generală a Acţionarilor. "Vom prezenta această măsură sindicatelor, pentru a lua o decizie definitivă", a declarat Călin Graţian, directorul general CFR Marfă, citat de Agerpres.

Conducerea CFR Marfă se întâlneşte astăzi cu liderii de sindicat ai ceferiştilor pentru a discuta trimiterea în şomaj tehnic a aproximativ 40% din angajaţi.

"Această măsură de trimitere în şomaj tehnic a circa 40% din angajaţii CFR Marfă nu a fost stabilită la negocierile cu sindicatele din urmă cu două săptămâni.. Dacă se va lua această decizie angajaţii companiei feroviare de marfă ar primi cel puţin 75% din salariu pe perioada şomajului tehnic", a declarat preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, citat de NewsIn.

Compania are, în prezent, peste 17.000 de angajaţi. La CFR Marfă au fost depuse până în prezent 1.420 de cereri de pensionare, ceea ce ar duce la o economie de aproximativ 3,7% din fondul de salarii.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos