3% din cursanţii şcolilor de şoferi, inconştienţi la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Virgil Vochină şi Joop Goos, presedintele PRI

Trei la sută dintre elevii şcolilor de şoferi nu se gândesc la siguranţa lor, a pasagerilor din maşină sau a celorlalţi participanţi la trafic atunci când se urcă la volan. Cinci la sută dintre candidaţi nu se gândesc decât la siguranţa proprie atunci.

Acestea sunt o parte din rezultatele unui sondaj realizat de IRECSON la solicitarea Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie (AVAC). Studiul, realizat în şcolile de şoferi, din Capitală a fost prezentat, ieri, în cadrul Forumului Internaţional pentru Siguranţă Rutieră organizat la Bucureşti de Prévention Routière Internationale (PRI) , una dintre cele mai importante organizaţii în domeniu.
Sondajul a relevat şi faptul că 15 la sută dintre cursanţii şcolilor de şoferi se simt nepregătiţi pentru a face faţă condiţiilor de trafic după absolvirea examenelor.
Virgil Vochină, preşedintele AVAC a explicat că rezultatele acestui sondaj sunt determinate de absenţa unui concept de educaţie rutieră la nivel naţional. „Dacă nu facem nimic în privinţa educaţiei rutiere ne vom specializa în numărat morţi pe drumurile naţionale. Şcolile de şoferi trebuie să formeze atitudinea viitorului conducător auto cu mai multă responsabilitate”, a declarat Virgil Vochină.

16 % din accidentele de circulaţie, provocate de şoferi începători
 Şeful Serviciului Examinări de la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (DRPCIV), Gino Boşman, a declarat, la rândul său, că aproximativ 16 la sută din accidentele grave sunt cauzate de şoferi începători.
„Procentul celor care promovează examenul auto în România este de 27,2 la sută , sub media europeană de 32 la sută. Acest lucru înseamnă că examenele din ţara noastră sunt mai greu de trecut”, a de clarat Gino Boşman. El a adăugat că femeile sunt mai bune la proba teoretică în timp ce bărbaţii se descurcă mai bine la traseu.

Mai puţine accidente
„În primele nouă luni ale acestuia an, în România, au avut loc 7000 de accidente rutiere grave în care şi-au pierdut viaţa 1.767 de persoane”, a declarat şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere, comisar şef Lucian Diniţă, la Forumul Internaţional pentru Siguranţă Rutieră. Faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut, numărul morţilor în accidente a scăzut cu 370 de persoane.
Cele mai multe tragedii s-au înregistrat pe DN 1 (Bucureşti - Braşov), DN2 (Bucureşti - Suceava), DN 6 (Bucureşti - Tr.Severin) şi DN 7 (Bucureşti - Nădlac).
Lucian Diniţă a anunţat că Poliţia Rutieră are pregătite mai multe campanii pentru creşterea siguranţei pe drumurile publice, fiind vizaţi, în principal, vitezomanii şi şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări