UNICEF: Numărul copiilor cu vârste şcolare afectaţi de închiderea şcolilor a crescut, luna trecută, cu 38%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă

Numărul copiilor cu vârste şcolare afectaţi de închiderea şcolilor, ca măsură de oprire a răspândirii COVID-19, a crescut cu 38% în luna noiembrie, punând o presiune semnificativă pe procesul de educaţie şi pe bunăstarea a încă 90 de milioane de elevi din întreaga lume, a transmis miercuri UNICEF.

Un studiu recent care a folosit date din 191 de state a arătat că nu există vreo asociere între situaţia şcolii şi ratele infecţiilor cu COVID-19 în comunitate.

Potrivit datelor colectate de UNESCO, pentru unu din cinci elevi, adică pentru 320 de milioane de copii la nivel internaţional, şcolile sunt închise de la 1 decembrie, ceea ce înseamnă încă 90 de milioane de copii faţă de cei 232 de milioane înregistraţi la 1 noiembrie. În schimb, în luna octombrie numărul copiilor afectaţi de închiderea şcolilor a scăzut cu aproape două treimi. 

„În ciuda a tot ceea ce ştim în prezent despre COVID-19, despre rolul şcolilor în transmiterea comunitară a virusului şi despre paşii pe care îi putem întreprinde pentru a le oferi copiilor condiţii sigure la şcoală, ne îndreptăm în direcţia greşită cu paşi extrem de repezi”, a spus Robert Jenkins, Directorul Departamentului Internaţional pentru Educaţie al UNICEF. „Dovezile arată că şcolile nu sunt factorii principali de transmitere a virusului. Cu toate acestea, suntem martorii unei tendinţe alarmante a guvernelor de a închide din nou şcolile ca primă măsură de restricţionare, şi nu ca ultim resort. În unele cazuri, şcolile se închid la nivel naţional, în loc de a fi închise în funcţie de comunitate, iar copiii continuă să sufere de pe urma efectelor devastatoare pe care aceste măsuri le au asupra învăţării, asupra sănătăţii lor mintale şi psihice şi asupra siguranţei lor”. 

Când şcolile se închid, copiii se află în risc de a-şi pierde educaţia, sistemul de sprijin, alimentaţia şi sănătatea, iar copiii din mediile cele mai dezavantajate, care riscă cel mai mult să abandoneze şcoala, plătesc preţul cel mai scump. Şi cum milioane de copii stau departe de sălile de clasă de mai bine de nouă luni şi un număr şi mai mare de copii retrăiesc această situaţie bulversantă, UNICEF se teme că prea multe şcoli se închid în mod nenecesar şi nu s-a pus accent suficient pe paşii necesari pentru ca şcolile să fie în siguranţă faţă de COVID-19. 

Un studiu recent care a folosit date din 191 de state a arătat că nu există nicio asociere între situaţia şcolii şi ratele infecţiilor cu COVID-19 în comunitate. Date fiind dovezile insuficiente care să ateste că şcolile cresc ratele de transmitere a virusului, UNICEF îndeamnă guvernele să facă o prioritate din redeschiderea şcolilor şi să ia toate măsurile posibile pentru a oferi condiţii optime de siguranţă în unităţile educaţionale. 

Planurile de redeschidere a şcolilor trebuie să includă extinderea accesului la educaţie, inclusiv la învăţarea de la distanţă şi în special pentru grupurile marginalizate. Sistemele de educaţie trebuie să fie adaptate şi dezvoltate pentru a putea face faţă unor crize viitoare. 

Cadrul UNICEF pentru redeschiderea scolilor, publicat împreună cu UNESCO, UNHCR, Programul Alimentar Mondial şi Banca Mondială, oferă sfaturi practice pentru autorităţile naţionale şi locale. Ghidul se axează pe reforma politicilor, pe cerinţele financiare, pe operaţii sigure, pe educaţie compensatorie şi pe îngrijire, protecţie şi soluţii pentru copiii cei mai marginalizaţi. 

„Lucrurile pe care le-am aflat despre şcolarizare pe durata pandemiei de COVID-19 sunt clare: beneficiile păstrării şcolilor deschise depăşesc cu mult pe costurile închiderii lor, iar închiderea şcolilor la nivel naţional trebuie evitată cu orice preţ”, a mai transmis Jenkins.

În România, încă de la începutul pandemiei, UNICEF a lucrat cu autorităţile centrale şi locale pentru a reduce impactul asupra educaţiei copiilor. Pe baza dovezilor colectate printr-o evaluare rapidă realizată în mai multe etape din martie până în mai, 55 de şcoli partenere din judeţul Bacău au primit materiale de igienă şi produse de protecţie personală pentru a sprijini redeschiderea şcolilor în siguranţă. 

La nivel naţional, au fost diseminate materiale informative cu privire la modul de prevenire a infecţiilor cu noul coronavirus, în sprijinul profesorilor, copiilor şi părinţilor. UNICEF a elaborat şi transmis un set de recomandări pentru începerea unui an şcolar sigur 2020-2021.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO