Topul limbilor străine cerute de patroni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Limbile străine exotice sunt cele mai căutate de anagajatori. FOTO Shutterstock

Germania, franceza şi spaniola rămân limbile străine cele mai solicitate de angajatori, urmate de limbile exotice (mandarina, araba, cantoneza sau japoneza), potrivit unui clasament publicat de The Telegraph, pe baza unui studiu din 2012.


Limbile străine internaţionale sunt instrumente de comunicare care contribuie la crearea unor legături între oameni. Deşi limba engleză poate fi numită limbă maternă pentru mulţi, The Telegraph  a publicat un top al limbilor străine cele mai căutate de anagajatori.

Acest clasament, bazat pe un sondaj din 2012 al organizaţiei de lobby CBI din Marea Britanie, a fost realizat plecând de la alegerile menţionate de cei peste 500 de manageri britanici cărora li s-a solicitat să alcătuiască topul limbilor străine considerate necesare în afacerile lor.

1. Germana
Germania rămâne cea mai mare putere economică a Europei, continuând să sfideze recesiunea din zona euro. Nu e de mirare că firmele doresc să angajeze salariaţi care cunosc limba germană, susţin jurnaliştii de la The Telegraph.

2. Franceza
Cunoaşterea imbii franceze rămâne o abilitate foarte căutată în rândul angajatorilor din Marea Britanie, aproape jumătate dintre ei considerând-o utilă pentru organizaţiile lor.

3. Spaniola
Limba spaniolă a fost aleasă de 37% dintre angajatori ca fiind o limbă importantă şi căutată în lumea afacerilor. Potrivit unui studiu realizat în 2010, limba spaniolă era vorbită la nivel mondial de peste 300 de milioane de persoane.

4. Mandarina
Limba oficială a Chinei, cea mai populată naţiune din lume care ocupă locul doi din punct de vedere economic la nivel mondial, este printre cele mai căutate limbi în rândul angajatorilor. În anul 2006, Colegiul Brighton a devenit prima şcoală din Regatul Unit în care limba mandarină se studiază obligatoriu începând cu vârsta de 13 ani.
În prezent, limba mandarină ocupă locul întâi în topul celor mai vorbite limbi străine, numărând circa 1,4 miliarde de vorbitori.

5. Poloneza
Limba poloneză ocupă locul cinci în topul celor mai importante limbi străine, conform topului realizat de angajatorii din Marea Britanie. Polonia este campioană în lupta împotriva crizei economice, depăşind Regatul Unit la acest capitol.
Ţara a cunoscut cea mai rapidă creştere economică dintre statele membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică de la începutul crizei globale. Are un sector agricol puternic şi o prognoză de creştere economică de 2,5% - 3% pentru acest an şi pentru 2013, potrivit The Guardian.

6. Araba
În prezent, limba arabă este vorbită de peste 300 de milioane de persoane. Aceste cifre fac limba arabă una dintre cele mai vorbite limbi de pe Terra.

7. Cantoneza
Cantoneza este un dialect al limbii chineze vorbit în sudul Chinei. Unii lingvişti îl consideră o limbă separată, fiind neinteligibil pentru vorbitorii limbii chineze standard. Majoritatea vorbitorilor limbii cantoneze din Marea Britanie au legături cu Hong Kong-ul, unde această limbă este oficială. La nivel mondial, cantoneza este vorbită de aproximativ 70 de milioane de persoane.


8. Rusa
Rusia ocupă locul nouă în topul puterilor economice mondiale. Nivelul şomajului în Rusia este de 5%, în scădere faţă de anul 2008, care a precedat intrarea în criză, potrivit datelor publicate de Vocea Rusiei.

9. Japoneza
Limba japoneză este la mare căutare în rândul angajatorilor. Odată cu producerea cutremurului devastator din martie 2011, economia Japoniei a fost, de asemenea, zdruncinată. Cu toate acestea, Japonia ocupă locul trei în topul celor mai puternice economii din lume.

10. Portugheza
Brazilia a preluat recent locul Regatului Unit, ocupând locul şase în topul celor mai mari puteri economice din lume. Cu ocazia Cupei Mondiale de Fotbal din 2014 şi a Jocurilor Olimpice de Vară din 2016, limba portugheză va fi mult mai căutată, estimează jurnaliştii de la The Telegraph. În prezent, peste 200 de milioane de persoane vorbesc limba portugheză.


 

.


 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani