Subiecte Admitere Medicină 2015. Ce au primit candidaţii la examenul de admitere de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Subiecte admitere medicină. Cei 3.734 de candidaţi la admiterea de la facultăţile Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila" din Bucureşti au susţinut astăzi testul scris la Chimie, Fizică şi Biologie. Subiectele au fost publicate pe adevarul.ro.

Rezultatele la admitere se afişează joi la 12.00, testele fiind corectate de trei ori înainte de comunicarea notelor, pentru a nu se face nicio greşeală la corectură, a explicat pentru „Adevărul” rectorul UMF „Carol Davila”, academicianul Ioanel Sinescu. Concurenţa la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti anul acesta este de 4,5/loc.

Subiectele au fost de dificultate medie spre grea anul acesta, apreciază profesorii. Cei peste 3.700 de candidaţi au avut de susţinut teste-grilă la Chimie, Biologie şi Fizică, cea mai mare pondere în aceste teste interdisciplinare având-o Biologia. Cei mai mulţi dintre candidaţi, în jur de 2.300, au dat admiterea la Facultatea de Medicină.
Profesoara de Biologie Nicoleta Oprea, cu o experienţă îndelungată în predarea anatomiei şi fiziologiei la Şcoala Sanitară Postliceală "Carol Davila", spune că grilele au fost structurate pe mai multe niveluri de dificultate, pornind de la întrebări simple, până la cele mai grele.

„Nivelul de dificultate este ridicat prin numărul mare de grile de tip «complement grupat». Considerăm grile de nivel simplu cele la care răspunsurile corecte sunt fraze direct din carte, necesitând doar cunoaşterea manualului, adică o pregătire de nivel mediu. Aceste grile acoperă cam 60% din probe şi nu prezintă capcane. Grilele de nivel mediu spre complicat sunt cele de fiziologie, care necesită operaţiuni suplimentare de gândire şi asociere între noţiuni din mai multe lecţii şi înţelegerea profundă a materiei şi a modului în care funcţionează organismul. Acest tip de grile acopereau cam 25% din test. Restul au fost grile cu nivel ridicat de dificultate, care necesită subtilitate şi o pregătire temeinică, o apreciere profesionistă şi capacitate de sinteză a informaţiei”, a apreciat profesoara Oprea. În concluzie, pentru partea de biologie, un candidat cu pregătire medie nu ar fi putut obţine punctajul de trecere, mai spune profesoara.

„Un elev mediu pregătit obţine probabil un puntaj de 35-40 de puncte (insuficient pentru admitere) din 60 la Biologie. Pentru un  punctaj de minimum 50 până la 55  (care garantează reuşită) fiind necesară o pregătire îndelungată, profundă, o cunoaştere temeinică a manualului, dar şi a organismului uman în ansamblu. Desigur, Biologia are numai ponderea de 60%, restul revenind Chimiei sau Fizicii, la alegere”, a adăugat profesoara de Biologie.

În ceea ce priveşte Chimia, profesoara Camelia Beşleagă de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti spune că subiectele  au fost dificile numai pentru cine nu a învăţat. „Subiectele nu sunt mai grele decât în anii trecuţi, sunt unele întrebări care se reiau. Nivelul este unul mediu şi nu sunt capcane. În principiu, subiectele sunt asemănătoare cu cele de la simularea admiterii”, a apreciat Beşleagă, care a adăugat că cele mai grele subiecte de admitere la Medicină din ultimii ani au fost în 2013.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €