Sorin Cîmpeanu, despre vaccinarea profesorilor: Acolo unde directorul este antivaccinist, vom găsi o rată foarte scăzută

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu

Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că de luni, Corpul de Control va verifica raportarea ratei de vaccinare şi care sunt cauzele pentru o rată de vaccinare scăzută.

Oficialul a dat exemplu una din grădiniţele cu rată de vaccinare 100%, precizând că există şi instituţii de învăţământ unde directorii antivaccinişti vor raporta o rată foarte scăzută.

 „Am contactat-o astăzi pe doamna director Elena Fulga, grădiniţa 111, rata de vaccinare 100%, 34 din 34, un exemplu absolut remarcabil. Directorul şcolii are un rol foarte importan. Avem acest exemplu, mulţumesc public pentru modul în care într-o manieră demnă de un cadru didactic cu experienţă a ştiut să gestioneze relaţia cu colegii care nu au fost toţi convinşi de la bun început, mi-a spus, să se vaccineze. Mai ales cei tineri au avut rezerve. Dar a luat acele măsuri care au condus la rata de vaccinare de 100%.”, a declarat ministrul Educaţiei la Digi 24.

El a menţionat că acolo unde directorul este antivaccinist se înregistrează o rată foarte scăzută de vaccinare. „Acolo unde directorul este antivaccinist, vom găsi o rată foarte scăzută de vaccinare, acesta este adevărul. Şi nu este normal să fii cadru didactic, să fii un exemplu pentru elevi şi să nu înţelegi importanţa şi necesitarea vaccinării”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

El a reamintit că de luni, Corpul de Control va merge în şcoli pentru a verifica raportarea ratei de vaccinare.

„Corpul de control al ministrului Educaţiei va merge mâine şi va vedea la faţa locului cazuri concrete. Am triplat numărul de echipe care vor fi. Verifică în primul rând respectarea regulilor sanitare, după care raportarea ratei de vaccinare şi în situaţii de genul acesta care sunt cauzele pentru o rată de vaccinare de 12%, ruşinoasă. Avem licee sanitare cu rată de vaccinare de 30 şi ceva la sută”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Acesta a mai transmis că doar 7% din şcoli s-ar fi deschis în cazul în care şcolile erau deschise în localităţile cu rata de incidenţă de sub 6 la mie.   

„Dacă legam funcţionarea şcolii doar de rata de incidenţă, pentru că putea fi o variantă, nu am fi putut evita pragul de 6 la mie, am făcut o simulare şi am fi deschis doar 7%, în toate oraşele mari rata de incidenţă este peste 6 la mie, deci nu ar fi putut fi deschise mâine. Dacă mergeam pe rata de incidenţă, am fi fost întrebaţi de ce nu luăm în considerare vaccinarea, dacă luăm în considerare vaccinarea profesorilor, de ce nu luăm în considerare rata de incidenţă. Înţeleg aceste lucruri şi este datoria noastră să le rezolvăm”, a declarat Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei a menţionat că a crescut viteza de vaccinare în rândul elevilor. 

„Elevii au înregistrat în progres fantastic din perspectiva vaccinării. În prima săptămână de şcoală am avut 1.000 de elevi vaccinaţi zilnic, apoi 1.700, apoi 2.500, 3.500, 4.600 şi am ajuns la 8.000 de elevi vaccinaţi zilnic. Am depăşit pragul de 30% vaccinare în rândul elevilor. Viteza de creştere a vaccinării în rândul elevilor este mult mai mare decât vitez de creştere a vaccinării la nivel naţional”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA