Profesorii, evaluaţi de elevi. La ce întrebări vor răspunde tinerii: „S-ar putea ca unii profesori să aibă surprize neplăcute“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din toamnă, elevii vor putea spune ce nemulţumiri au faţă de predarea la clasă

Ministerul Educaţiei a definitivat metodologia prin care profesorii pot afla, sistematic, în ce măsură elevii înţeleg ce li se predă la clasă, dar şi dacă aceştia se simt respectaţi şi vin cu plăcere la ore. Formularele de feedback vor fi completate semestrial şi anonim de către elevi, iar rezultatele vor fi accesibile şi directorului de şcoală, dar nu vor fi publice.

„Încrederea este o valoare esenţială, care defineşte respectul reciproc şi interdependenţa între toţi actorii implicaţi în educaţie, în special între elev şi profesor. Între părţi trebuie să existe relaţii constructive îndreptate spre atingerea misiunii şcolii, aceea de a-i pregăti pe copii şi tineri pentru o viaţă independentă, de modelare a lor în adulţi responsabili”, se arată în postarea de pe pagina de socializare a Ministerului Educaţiei. 

Potrivit anunţului, ministerul a definitivat metodologia prin care profesorilor li se dă posibilitatea de a consulta, în mod sistematic şi constructiv, elevii, cu privire la modul în care aceştia percep beneficiile educaţiei. „Sunteţi invitaţi să oferiţi feedback cu privire la activitatea la clasă. E recomandat ca feedback-ul să fie obiectiv, limbajul decent, iar opiniile exprimate să fie justificate. Această fişă este anonimă şi poate fi completată electronic sau în format tipărit”, se menţionează la începutul documentului.

Punctaj de la 1 la 5

Fişele pot fi completate atât în format electronic, cât şi pe print. Elevilor li se cere să noteze pe o scală de la 1 până la 5 răspunsurile la 16 întrebări care vizează activitatea la clasă a profesorului care predă materia şi al cărui nume figurează în fişa pe care aceştia o completează. Totodată, elevul este solicitat să-şi exprime dorinţa vizavi de respectiva disciplină şi să menţioneze în ce măsură a fost sau nu prezent în timpul semestrului la respectiva materie. 

„Această fişă este o fişă-cadru. Adică, ea poate fi modificată de fiecare profesor în parte, după cum consideră de bună cuviinţă, pentru a putea îmbunătăţi lucrurile şi a o adapta la nevoile fiecărei clase”, explică Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţionaal al Elevilor, CNE. 

Această flexibilitate a metodologiei, adaugă acesta, este un lucru bun pentru că reprezintă un instrument de perfecţionare pentru profesori: „Pentru că un profesor ar dori să afle – să spunem – la finalul semestrului cum li s-a părut elevilor ritmul de parcurgere a lecţiilor cu matrici, polinoame etc. Profesorii pot aduce modificări, fără a afecta fişa-cadru”.

„S-ar putea ca unii profesori să aibă surprize neplăcute“

Completarea acestor fişe s-ar putea constitui pentru unii profesori în surprize neplăcute, mai ales că ele pot fi monitorizate şi de directorii de şcoli. „E foarte posibil ca la întrebarea privind siguranţa în clasă şi confortul în timpul orei, răspunsurile să fie nu tocmai plăcute. Vor ieşi la iveală anumite probleme şi minusuri”, punctează şeful elevilor. 

Unul dintre punctele centrale ale metodologiei, mai spune acesta, o reprezintă predarea la clasă, dacă este participativă sau nu, dacă elevii trebuie să aloce un timp exagerat acasă pentru a putea ţine pasul cu materia la clasă. „Sunt convins că, la început, vor fi şi cadre didactice care vor spune că nu le interesează feedback-ul. Poate că va fi mai greu în primele 3-5 episoade de acordare a acestui feedbeck şi lucrurile se vor derula greoi. Dar acesta este un motiv pentru care trebuie să începem asta acum, nu mai putem aştepta să creăm o cultură a feedback-ului în şcoală pentru că vedem că nu am avut-o când a început pandemia, nu am ştiut să ne comunicăm nevoile de învăţare de foarte multe ori şi am ajuns să facem ore remediale în care nu ştim de fapt ce ar trebui să recuperăm. Adică, vorbim despre eficienţa actului didactic şi cum pot fi identificate cu ajutorul elevilor soluţiile la problemele care apar în actul de predare şi soluţionarea acestora pe măsură ce apar, nu după ce se strâng 50 de probleme sistematizate la nivel de clasă peste care e foarte greu să treci”, a rezumat Rareş Voicu.    

Actul normativ urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. În luna aprilie, secretarul de stat Radu Szekely anunţase că, începând din toamnă, odată cu anul şcolar 2021-2022, elevii vor putea oferi feedback profesorilor de la clasă.

    

Care sunt întrebările puse elevilor din formularul de feedback

1. Profesorul explică clar materia

2. Profesorul îmi explică modul în care să învăţ mai eficient

3. Sarcinile de lucru la clasă sunt interesante

4. Profesorul încurajează participarea tuturor elevilor în cadrul orelor

5. Profesorul încurajează cooperarea între elevi

6. Mă simt motivat să particip la această disciplină

7. Profesorul foloseşte tehnologia digitală

8. Profesorul explică modul în care este evaluat şi criteriile de evaluare

9. Profesorul încurajează competitivitatea între elevi

10. Elevii sunt încurajaţi să-şi exprime ideile şi opiniile

11. Atmosfera este plăcută în cadrul orelor

12. Mă simt în siguranţă şi confortabil la această oră

13. Profesorul ia în considerare şi respectă statutul elevului

14. Ritmul de parcurgere a materiei este potrivit pentru mine

15. Profesorul este interesat de starea mea de bine

16. Fac efort mare acasă pentru rezultate bune la această disciplină 

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume