Olimpic internaţional la privitul în stele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sandor (al doilea din stânga) și reprezentativa României la Olimpiada din acest an din Beijing

Sandor Kruk (19 ani) a luat aurul la Olimpiada Internaţională de Astronomie desfăşurată în Beijing, China. Este pentru prima dată când obţine o astfel de distincţie. Tânărul a studiat la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu“ din Baia Mare şi reprezintă pentru al treilea an România la această competiţie.

Sandor Kruk îşi petrece multe seri în câmp deschis, privind cerul şi „numind" stelele. Tânărul a descoperit astronomia în clasa a IX-a, când a participat la olimpiadă, prima de acest an în Maramureş. Deşi a participat fără să se pregătească prea mult, a ajuns în etapa naţională.

„Subiectele conţineau multe întrebări din fizică. Erau destul de uşoare, dar cum la noi nici măcar profesori de astronomie nu existau, nu m-am putut califica pe primul loc", povesteşte medaliatul.

„Prima oară când m-am uitat printr-un telescop a fost când am participat la faza naţională la astronomie. Am rămas impresionat de ceea ce am văzut la celălalt capăt al lentilei", spune Sandor. Tânărul a reuşit, ulterior, să ajungă la olimpiada internaţională de astronomie care a avut loc în Indonezia.

„Din 120 de participanţi din toată lumea am luat medalia de bronz. Proba practică a fost o surpriză pentru toţi. Trebuia să fotografiem cu telescopul şi un webcam un roi format din milioane de stele", îşi aminteşte tânărul.  Sandor a repetat experienţa luna trecută, când a participat la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică de la Beijing (China) unde a luat medalia de aur.

Pasiunea devine performanţă

„M-a impresionat pasiunea pe care o au chinezii pentru astrofizică, au observatoare, planetarii, radiotelescoape ultra-performante şi alocă mulţi bani pentru această disciplină", povesteşte Sandor despre experineţa în ţara-gazdă a competiţiei de astofizică din acest an.

Tânărul este obişnuit cu medaliile la concursurile internaţionale. În 2008 a obţinut bronzul la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică din Bandung, Indonezia. Un an mai târziu, Sandor a obţinut menţiune la olimpiada organizată în Teheran, Iran. Tot în 2009, tânărul a luat medalia de argint şi premiul pentru cel mai bun rezultat la proba observaţională la Olimpiada Internaţională de Astronomie din Hangzhou, China.

Cunoaşte peste 100 de stele

Doar o vară i-a luat ca să ştie după nume peste 100 de stele. „Nu toate au nume, dar la olimpiadă noi trebuie să ştim să le identificăm pe cele mai strălucitoare", subliniază Sandor. Este foarte mândru de el deoarece a reuşit să-l iniţieze pe unul dintre colegii lui mai mici în tainele astronomiei.

„Eu împreună cu profesorul meu l-am ajutat pe un alt băiat din oraş să înveţe astronomie. A reuşit performanţa de a ajunge şi el la etapa internaţională", povesteşte medaliatul. Sandor a mai participat la numeroase proiecte în domeniul astronomiei care s-au desfăşurat în străinătate.

Viitorul lui Sandor e scris tot în stele. Tânărul este proaspăt student la University College London (UCL) la Facultatea de Astrofizică, deoarece în România nu se studiază această disciplină la universitate.

"Eu şi profesorul meu l-am ajutat pe un alt băiat din oraş să înveţe astronomie. A reuşit performanţa de a ajunge şi el la etapa internaţională."
Sandor Kruk
olimpic astronomie

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump