GRAFIC ADMITERE LICEU 2014 Care este cea mai populară specializare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 164.000 locuri la liceele din întreaga ţară sunt puse la dispoziţie, anul acesta, absolvenţilor de clasa a VIII-a, conform broşurilor publicate de Ministerul Educaţiei, iar specializarea Mate-Info de la profilul Real este cea mai căutată.

Locurile au fost distribuite procentual în rândul celor trei filiere de organizare a învăţământului liceal astfel: 47,3% filieră teoretică, 45,7% fileră tehnologică şi 7% filieră vocaţională, informează admitereliceu.ro.

Comparativ cu anii trecuţi se observă o uşoară creştere procentuală a locurilor filierelor teoretică şi vocaţională. Corelat cu evoluţia pieţei de muncă, la nivel global, acest lucru poate fi explicat printr-un interes crescut faţă de industriile IT, astfel că numărul de locuri la specializările de real, îndeosebi matematică-informatică, e în creştere.

Municipiul Bucureşti dispune de peste 13.000 de locuri la licee (circa 8,3% din totalul disponibil în România), distribuite pe filiere în aproape aceleaşi valori procentuale precum cele de la nivel naţional.

Învăţământul liceal românesc este organizat în jurul a nouă profile şi distribuţia locurilor la nivel naţional, în funcţie de ele, anul acesta, este următoarea:

• Real: 29,2% (cea mai populară specializare a acestui profil este matematică-informatică, oferind peste 26000 de locuri)
• Tehnic: 20,7% (cea mai populară specializare a acestui profil fiind mecanica, cu peste 13000 de locuri disponibile)
• Uman: 18,2% (specializarea cea mai populară – filologia, cu peste 19000 de locuri disponibile)
• Servicii: 17,2% (unde economia şi turismul au cele mai multe locuri disponibile: circa 12400, respectiv 10200)
• Resurse naturale şi protecţia mediului: 7,9% (peste 4000 de locuri sunt asignate specializării protecţia mediului)
• Sportiv: 2,4%
• Artistic: 1,9% (artele plastice şi muzica sunt specializările cele mai populare, ambele cu peste 1000 de locuri)
• Teologic: 1,4%
• Pedagogic: 1,1%


ADMITERE LICEU 2014 A început admiterea la colegiile militare liceale

ADMITERE PROFESIONALĂ 2014 Preselecţii şi examene dure la şcoala profesională. Calendarul înscrierilor

VIDEO Cum se completează fişa de înscriere la liceu

VIDEO ADMITERE LICEU 2014 Cum să alegi liceul potrivit, la Adevărul Live

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!