Giuliano, actor alături de Chivu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Giuliano Văduva (foto), 13 ani, este elev la Şcoala cu Clasele I-VIII Nr. 8 din Reşiţa.

A apărut într-o reclamă la telefonia mobilă alături de Cristian Chivu, iar pe finalul spotului i-a amuzat pe români cu dansul său vesel. De la vârsta de cinci ani Giuliano îşi dedică timpul liber sportului. „Fotbalul este marea mea pasiune. Nu ştiu ce m-aş face dacă nu aş veni în fiecare zi la clubul din Valea Domanului. Fac antrenamente de luni şi până vineri, câte două ore, două ore jumătate pe zi, iar în fiecare sâmbătă avem câte un meci", spune reşiţeanul, care a fost selecţionat să apară în reclama la telefonia mobilă, alături de Cristi Chivu.

Giuliano povesteşte mândru cum Cristian Chivu şi regizorul care a câştigat Ursul de Argint, Florin Şerban l-au ales să apară în reclamă. „Când Cristian a venit la Reşiţa, la inaugurarea bustului care îl reprezintă pe tatăl său, noi, împreună cu câţiva colegi din clubul CSM Şcolar Reşiţa, am fost să îi oferim lui Cristi un tricou cu nr. 17, număr pe care şi tatăl său îl purta pe teren", povesteşte Giuliano .

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată