Evaluarea Naţională 2022. Ce schimbări au survenit anul acesta la examen şi cum se va modifica topul liceelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima probă scrisă de la Evaluarea Naţională 2022 a avut loc marţi, 14 iunie Foto: Arhivă

Un profesor din Suceava ar fi distribuit subiectele la Limba şi literatura română date ieri la prima probă a Evaluării Naţionale. Acestea ar fi circulat pe internet imediat după începerea examenului.

Evaluarea Naţională de anul acesta a debutat cu probleme. Mai exact, subiectele de la proba de Limba şi literatura română au devenit publice înainte de ora oficială, ora 15.00. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a transmis cadrelor didactice care au difuzat subiectele că vor suporta consecinţele legii, deoarece au încălcat angajamentul de confidenţialitate şi au difuzat un secret de serviciu.

„Cei care şi-au încălcat acest angajament de confidenţialitate, în care este prevăzut faptul că aceste subiecte, până devin publice, sunt secret de serviciu, îmi pare rău pentru colegii mei, vor suporta consecinţele, conform legii”, a mai spus Cîmpeanu. Ministrul a dat asigurări că au fost sesizate organele de cercetare penală. Potrivit unor surse neoficiale, se pare că subiectele au început să circule pe internet imediat după ora 9.00. 

 

148.891 de elevi prezenţi 

La examenul de marţi au fost prezenţi 148.891 de elevi, din peste 155.800 înscrişi. În premieră, elevii olimpici internaţionali şi cei care s-au plasat pe locul I la olimpiadele naţionale vor fi repartizaţi la liceu, potrivit profilului olimpiadei la care au participat şi pe locuri suplimentare, fără a susţine examenele de Evaluare Naţională. Cîmpeanu a mai spus că subiectele date la Română respectă modelul PISA şi că sunt adecvate perioadei pe care au traversat-o elevii. 

Profesoara de Limba şi literatura română Cristina Tunegaru, care a comentat pentru „Adevărul” subiectele date la examen, le-a apreciat ca fiind mai mult decât accesibile. La primul subiect, absolvenţii de clasa a VIII-a au primit un text din romanul „Toate pânzele sus!” de Radu Tudoran şi încă unul din volumul „Frânturi din viaţa lui Delavrancea”, semnat de fiica acestuia, Cella Delavrancea. Pe baza acestor texte, trebuiau să rezolve mai multe cerinţe care arătau dacă elevii au înţeles ce au citit. 

„Subiectele nu au fost grele, au fost mai degrabă medii spre uşoare. Textele nu au fost nici dificile şi nici foarte mari, copii au avut timp să le citească”, a apreciat Cristina Tunegaru. 

Exerciţiile 6, 7, 8 şi 9 de literatură, care puneau de regulă dificultăţi, nu au mai ridicat nici ele probleme, a adăugat profesoara. „Exerciţiul 9, care cerea ca fragmentul din «Toate pânzele sus!» să fie asociat cu un alt text literar studiat la clasă sau din lectura suplimentară prezentând în 100 de cuvinte o valoare morală, culturală comună, se putea rezolva uşor pentru că erau o mulţime de valori în text. Elevii puteau observa bunătatea, prietenia, călătoria. La fel, la gramatică. Nu cred că a fost vreun exerciţiu – poate doar cel cu omonime – care să-i pună în dificultate pe elevi”, mai spune Cristina Tunegaru. 

La rândul lor, cerinţele la gramatică au fost simple şi nu necesitau decât atenţie. „Iar la compunere a fost un text narativ – să povestească o întâmplare frumoasă dintr-o vacanţă – şi să integreze o secvenţă descriptivă în 30 de cuvinte şi un dialog de cel puţin patru replici. Aici, la naraţiune, sunt unii copii care au ceva dificultăţi pentru că nu respectă etapele acţiunii şi atunci scriu în compunere mai degrabă un şir de acţiuni decât să construiască o întâmplare. Şi ar fi trebuit să-şi imagineze o cauză care declanşează acţiunea, o situaţie dificilă, iar textul să se încheie cu rezolvarea situaţiei dificile. Per ansamblu, subiectul nu a fost deloc greu şi, cu puţin efort şi cu puţină muncă, se poate ajunge cu uşurinţă la nota 8,00-8,50”, conchide profesoara. 

Cât priveşte diferenţa între nota 9 şi nota 10 la examen, aceasta o va face redactarea subiectelor de literatură pentru care elevii primesc puncte. Astfel, se punctează scrierea corectă, respectarea normelor de punctuaţie, exprimarea clară, coerentă, folosirea sensului corect al termenilor. 

Examenele de Evaluare Naţională 2022 continuă cu proba scrisă la Matematică, programată pe 16 iunie. Ultima probă, cea de Limba şi literatura maternă, va avea loc vineri, 17 iunie. Primele rezultate vor fi afişate joi, pe 23 iunie. 

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată