Este oficial: elevii din clasele a XI-a şi a XII-a vor primi manuale gratuite. Ministrul Educaţiei: „S-au încheiat negocierile cu editurile”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii de clasa a XI-a şi a XII-a ar putea primi manuale gratuite din acest an FOTO Arhivă Adevărul

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat că toţi elevii vor avea manuale şcolare în luna septembrie, precizând că şi cei de clasa a XI-a şi a XII-a vor avea manuale gratuite. „Am încheiat discuţia cu editurile şi suntem ferm convinşi că în septembrie vom avea manuale pentru toţi elevii”, spune ministrul.

Ministerul Educaţiei achiziţionează toate cele 3.6 milioane de manuale necesare pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a, arată şi un comunicat al instituţiei. Potrivit acestuia, suma totală de achiziţie este de 30 de milioane de lei.

„În urma aprobării de către ministrul Mircea Dumitru a procedurii de asigurare a manualelor gratuite pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a, Ministerul Educaţiei achiziţionează necesarul total de circa 3.600.000 de manuale. Pentru 3.300.000 de titluri, oferta fermă a editurilor, negociată săptămâna trecută, acoperă solicitările unităţilor de învăţământ. Pentru alte circa 300.000 de titluri, şcolile vor alege dintre manualele pentru care există ofertă fermă iar ministerul le va achiziţiona. Suma totală de achiziţie negociată şi agreată este de aproximativ 30 milioane RON”, arată comunicatul Ministerului.

Potrivit documentului, în cursul acestei săptămâni, editurile vor primi comenzi ferme, iar contractele vor fi semnate săptămâna viitoare de fiecare inspectorat şcolar judeţean.

Totodată, ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a cerut responsabililor de  negociere în vederea asigurării manualelor şcolare gratuite, de secretarii de stat Monica Cristina Anisie si Gabriel Liviu Ispas, să dispună toate măsurile necesare pentru ca la începutul anului şcolar 2016-2017 toţi elevii din clasele a XI-a şi a XII-a să beneficieze de manuale gratuite.

Victorie după cinci ani

Deşi Ministerul Educaţiei este obligat prin Legea Educaţiei pe 2011 să furnizeze manuale gratuite elevilor din sistemul preuniversitar, elevii claselor a XI-a şi a XII-a nu au mai primit manual de la stat de ani întregi pe motiv că învăţămânul obligatoriu este până în clasa a X-a. La sfârşitul lunii august 2015, Ministerul Educaţiei a admis faptul că încalcă legea şi ca o soluţie de compromis, motivând faptul că începerea cursurilor era la două săptămâni distanţă, a alocat suma de 55 lei/elev, pentru o decontare ulterioară parţială a manualelor. Oficialii de la Educaţie au promis însă că din anul şcolar următor (2016-2017) toţi liceeni vor avea manuale gratuite.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”