Erasmus + 120.000 de români au şansa să studieze şi să lucreze în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul program de mobilitate europeană în educaţie Erasmus+, lansat oficial marţi în România, le oferă românilor, în următorii şapte ani, sute de mii de burse peste hotare pentru studii, cursuri de formare profesională, ucenicie, voluntariat şi, noutatea absolută, promovarea sportului „curat“.

Aproximativ 6.000 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi români vor beneficia în 2014 de cursuri de formare în străinătate în cadrul noului program Erasmus+ (2014-2020), o variantă îmbunătăţită a vechiului program. 

Aceasta deoarece pentru următorii şapte ani programul urmăreşte să înglobeze mai multe iniţiative europene pentru a combate fenomenul tinerilor fără job sau educaţie, adică pentru a salva aşa-numita generaţie pierdută

Numai anul acesta România va primi aproximativ 52 de milioane de euro, de care vor beneficia pentrua învăţa peste hotare studenţii, profesorii din preuniversitar şi universitar, elevii din învăţământul vocaţional şi profesional, şcolile, tinerii care fac voluntariat, dar şi absolvenţii care vor să urmeze cursuri de formare şi specializare în diferite domenii. 

În total, în jur de 120.000 de români vor primi burse în următorii şapte ani prin programul de mobilitate europeană, cu 50% mai mulţi decât în programele anterioare ale UE.

„În România, estimăm că în jur de 1.200-1.300 de elevi din liceele tehnologice vor beneficia de cursurile de ucenicie la firmele din străinătate, cam acelaşi număr de tineri ca în anii trecuţi. De asemenea, aproximativ 2.000 de profesori universitari vor participa la program în 2014, faţă de 800 de profesori în anii trecuţi”, a explicat pentru „Adevărul” Monica Calotă, directorul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP).

„O noutate importantă în cadrul programului este că, pentru prima dată, am introdus sportul în Erasmus”, a precizat şi Androulla Vassiliu, comisarul european pentru Educaţie, venit să lanseze oficial programul în România. Este vorba de seminarii transeuropene pentru schimbul de bune practici în combaterea dopajului şi a meciurilor aranjate, dar şi despre evenimente sportive organizate de ONG-uri sau universităţi de profil la care trebuie să participe cel puţin 12 ţări.

Poveşti cu „Erasmuşi“

Cei care au beneficiat până acum de Erasmus spun că, deşi banii nu sunt neapărat suficienţi, studenţilor li se oferă şansa de a-şi lărgi cunoştinţele, atât din punct de vedere educaţional, cât şi cultural. „Bursa a fost insuficientă. Cheltuielile de cămin se ridicau la aproximativ 200 de euro pe lună, iar la cantină o masă costa 3,15 euro şi abonamentul de autobuz e 25 de euro pe lună. În total, bursa mea a fost de 740 de euro pe lună”, a explicat pentru „Adevărul” Elena Popescu, care tocmai s-a întors în ţară din Dijon, unde a studiat trei luni la Universitatea de Bourgogne.

Şi Aura Stan (26 de ani) spune că a avut şi bani de acasă pentru a se descurca în cele patru luni cât a studiat jurnalismul la Institutul de Ştiinţe Politice din Lyon, anul trecut, dar experienţa de viaţă a făcut toţi banii. „Eu am avut noroc pentru că am plătit o chirie modică, am găsit o bătrână cu mulţi bani care avea nevoie de cineva să o ajute cu tratamentul, în plus, am avut bani şi de la ai mei. Dacă se interesează însă dinainte şi iau legătura pe forumul universităţii, pot afla de avantajele ca student şi se pot descurca la limită şi cu o bursă de 500 de euro, cât am avut eu“, povesteşte Aura. 

Mii de studenţi au plecat anual prin Erasmus

În programul european Erasmus 2007-2013, primul de la aderarea României la UE, aproximativ 5.000 de tineri români au mers anual să experimenteze viaţa de student în alt stat european, cu burse lunare cuprinse între 275 şi aproape 900 de euro.

Cei mai mulţi au ales să studieze în Franţa, Spania, Germania, Italia şi în Portugalia, domeniile preferate fiind Ştiinţe Sociale, Afaceri şi Drept. În ceea ce-i priveşte pe studenţii străini care au vrut să înveţe în România, statisticile arată că aceştia nu s-au înghesuit să vină în ţara noastră.

Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a putea studia şi preda afară

Studenţii pot pleca în străinătate cu noul Erasmus+ pentru 3 maximum 12 luni, iar condiţiile de participare presupun ca aceştia să fie înscrişi la o universitate ale cărei cursuri se finalizează cu o diplomă care să fie recunoscută (licenţă, masterat, doctorat) şi care să fie inclusă în Carta Erasmus pentru Învăţământ Superior. 

„Bursa lunară pe care o pot primi studenţii este de 400 - 500 de euro pentru cheltuielile de trai, iar cei care se califică pentru bursă socială şi cei care merg în practică la firme din străinătate, de obicei în timpul verii, primesc 700 de euro”, a explicat Monica Calotă. 

Dascălii din învăţământul superior care vor să meargă la universităţi din străinătate pentru a ţine cursuri sau pentru formarea lor profesională trebuie să fie angajaţi tot în instituţii care ţin de Carta Erasmus şi trebuie să respecte curriculumul universităţii unde vor preda. 

„Pot să participe, la invitaţia universităţii, şi specialişti care nu fac parte din personalul universitar, însă această posibilitate nu a fost folosită până acum în România”, a mai explicat Calotă. În aceste cazuri, mobilitatea fiind de scurtă durată, ei primesc granturi de aproximativ 100-150 de euro pe lună.

Investiţie masivă din partea UE

Bugetul programului Erasmus+ pentru următorii şapte ani la nivel european este de 14,7 miliarde de euro, cu 40% mai mult decât alocarea din perioada 2007-2013. 

În total, în jur de două milioane de studenţi vor beneficia de aceste burse şi 800.000 de profesori vor avea posibilitatea de a preda sau de a urma cursuri de formare în străinătate.


Erasmus+ 2014 se lansează în România. 120.000 de studenţi şi profesori vor beneficia de burse până în 2020

Programul Erasmus+ va fi lansat oficial în România săptămâna viitoare de către comisarul european pentru Educaţie, Androulla Vassiliou. În total, România va primi în 2014 aproape 52 de milioane de euro în cadrul acestui program.

Ghidul Erasmus+ a fost publicat. Programul va avea o finanţare de 1,8 miliarde de euro în 2014

Organizaţiile care doresc să solicite finanţare în 2014 în cadrul Erasmus+, noul program al Uniunii Europene pentru educaţie, formare profesională, tineret şi sport, pot începe pregătirea cererilor lor de grant începând de astăzi, anunţă Comisia Europeană.

Undă verde pentru Erasmus+: Peste 4 milioane de studenţi vor beneficia de granturi din partea UE

Erasmus+, noul program al UE pentru educaţie, formare, tineret şi sport, planificat să înceapă în ianuarie, a fost aprobat marţi de Parlamentul European, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei Europene. Adoptarea propunerii de către Consiliu (statele membre) este prevăzută pentru luna următoare, urmând ca programul Erasmus+ să înceapă în ianuarie 2014.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco