Educaţia în 2018: patru miniştri, manuale greşite, şcoli dărăpănate, încercări de modificare a BAC-ului. Salariile profesorilor au crescut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Arhivă

Finanţare insuficientă, patru miniştri, manuale pline de greşeli şi creşteri salariale, dar care încă nu reprezintă un venit decent pentru profesorii debutanţi. Acestea sunt doar câteva dintre elementele tabloului dezolant al Educaţiei în 2018.

În anul ce e pe cale să se încheie, la conducerea Ministerului Educaţiei s-au perindat patru social-democraţi: Liviu Pop (al doilea mandat), Valentin Popa, Rovana Plumb şi Ecaterina Andronescu (al patrulea mandat).

Totodată, în anul 2018 procentul din PIB alocat pentru Educaţie nu a sărit de 3%. Asta, deşi în legea Educaţiei este prevăzut minimum 6% din PIB/ an. Mai mult, la ultima rectificare bugetară, guvernul a tăiat 198 milioane de lei de la Educaţie.

Cât a câştigat un profesor debutant

Salariile cadrelor didactice au crescut: cu 25% în ianuarie şi cu 20% în martie. În plus, începând din decembrie se alocă un spor de 10% pentru suprasolicitare. Cu toate acestea, profesorii debutanţi nu au primit în 2018 mai mult de 1.800 de lei în mână/lună, respectiv 1.960 în decembrie.

O altă problemă legată de salariile profesorilor este că acestea nu s-au dat la timp, după cum au semnalat mai mulţi sindicalişti din Educaţie. Tot aceştia au făcut presiune pe guvern să nu facă o reducere de 4.000 de posturi în învăţământ.

Tentative de modificare a BAC-ului şi Evaluării Naţionale

Ministerul Educaţiei a propus noi modele de subiecte pentru Evaluarea Naţională şi BAC, cuprinzând 40% itemi obiectivi. Problema este că modificarea s-a realizat fără nicio consultare publică, ceea ce a stârnit revolta reprezentanţilor elevilor şi părinţilor. Drept urmare, Ministerul Educaţiei a decis să renunţe la aceşti itemi şi să revină la structura anterioară. Cel puţin pentru examenele care urmează.

Tot în 2018, Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) a semnalat că elevii din 10 judeţe nu au primit în primele luni ale acestui an şcolar corn şi lapte.

O altă eroare care a afectat mediul preuniversitar au fost manualele pentru elevii din clasa I şi a VII-a, care sunt pline de greşeli. Pentru a remedia situaţia, Editura Didactică şi Pedagogică (EDP), care de altfel este responsabilă pentru editarea lor defectuosă, a realizat erate.

Ministerul Educaţiei a retras de pe site-ul oficial propunerea de Strategie Naţională pentru Educaţie Parentală, după ce CpF a reclamat că documentul „incită“ la acceptarea diversităţii familiilor.

Alte evenimente din Educaţie:

• o şcoală din Sectorul 5 a luat foc. Incendiul a avut loc noaptea, drept urmare nu au fost victime

• guvernul a dat OUG pentru finanţarea construirii unor grădiniţe private. Asta, în contextul în care în urbanul mare nu sunt suficiente locuri în grădiniţele de stat

• a fost lansat în dezbatere publică proiectul „România Educată“

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate