DEFINITIVAT 2015 Reprezentanţii profesorilor cer Ministerului Educaţiei să verifice subiectele şi baremul examenului de definitivat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere Ministerului Educaţiei să facă o verificare a modului în care s-au formulat subiectele de la examenul de Definitivat din acest an, dar şi baremul de corectare. Marţi se afişează rezultatele examenului de Definitivat.

UPDATE: Reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţin că nu există neconcordanţe între subiectul al III-lea şi baremul corespunzător al variantei extrase şi nu pot fi de acord cu opinia formulată de FSLI.

"Grupul de lucru al Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, responsabil pentru elaborarea subiectelor şi a baremelor corespunzătoare Subiectului al III-lea al probei de examen de la examenul de definitivat, a fost alcătuit din cadre didactice din învăţământul universitar (Universitatea Bucureşti), specialişti în domeniu, care au respectat în întregime procedurile privind proiectarea subiectelor şi a baremelor de evaluare. În procesul de evaluare niciunul dintre membrii comisiilor de evaluare - cadre didactice cu experienţă, din învăţământul universitar şi din învăţământul preuniversitar - nu a semnalat vreo neconcordanţă între subiecte şi baremele de evaluare", se arată într-un comunicat al ministerului.


Subiectul de psihopedagogie de anul acesta a constat în abordarea unei teme din cele optsprezece prevăzute în programă, ambiguitatea există în barem, potrivit căruia candidaţii ar fi trebuit să dezbată şi alte teme, se arată într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Reprezentanţii FSLI spun că au primit o serie de plângeri de la profesorii care au susţinut Definitivatul anul acesta, în ceea ce priveşte neconcordanţa între subiectul numărul 3 din programa de psihopedagogie şi baremul de corectare, care prevede tratarea subiectului altfel decât în programă.

”Este nedrept să ne batem joc de tinerii, şi aşa puţini, cu vocaţie pentru învăţământ. Este inadmisibil ca la un astfel de examen să fie făcute greşeli la modul de notare. Programa pentru examenul de definitivat este oricum foarte stufoasă, iar candidaţii au la dispoziţie numai patru ore pentru a rezolva subiectele, nota minimă fiind 8”, a explicat preşedintele F.S.L.I., Simion Hancescu.

"Mulţi dintre cei care au susţinut definitivatul în această vară sunt, de asemenea, nemulţumiţi, că nu li se mai iau în considerare notele de la inspecţiile din timpul anului şi că, până acum, susţineau examenul în trei zile, iar nota minimă era 6, iar acum, cu aceeaşi materie, au la dispoziţie numai 4 ore, iar nota minimă este 8", se mai arată în comunicat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată