Consiliul Naţional al Elevilor: 63,7% dintre elevi afirmă că în şcoala lor se practică metode de predare şi evaluare virtuale, iar 68,3% consideră că aceste ore sunt utile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Naţional al Elevilor a reiterat ideea că îngheţarea anului şcolar trebuie evitată. FOTO Edupedu

Consiliul Naţional al Elevilor a realizat o consultate a elevilor cu privire la orele online care se derulează în perioada de carantină la care au răspuns aproape 12.000 de elevi, cei mai mulţi de clasele IX – XII.

63,7% dintre aceştia afirmă că în şcoala lor se practică metode de predare şi evaluare virtuale, iar 68,3% consideră că aceste ore sunt utile. Principalul dezavantaj ţine de lipsa interacţiunii şi a posibilităţii de a aprofunda subiectele sau de a cere explicaţii, iar principalul avantaj este păstrarea legăturii cu şcoala.

„Ca urmare a suspendării cursurilor începând cu data de 11 martie 2020, cu scopul de a preveni răspândirea COVID-19, educaţia s-a mutat în spaţiul online, unde profesorii şi elevii au încercat să adapteze conţinutul predat la noile mijloace de desfăşurare a actului instructiv-educativ. Pentru a putea avea o imagine de ansamblu în legătură cu ceea ce se întâmplă în teritoriu şi pentru a putea corela măsurile luate cu fezabilitatea aplicării acestor metode de predare şi evaluare în spaţiul virtual, Consiliul Naţional al Elevilor a lansat un formular de consultare, în baza căruia a fost redactat prezentul raport. La consultare au participat 11.958 elevi din România”, arată Consiliul Naţional al Elevilor.

Au oferit răspunsuri elevi de clasele V-XII, dar cei mai mulţi sunt de liceu. 89% dintre participanţi sunt din mediul urban, iar 11% din mediul rural.

Cei mai mulţi elevi chestionaţi fac ore online – pe diferite platforme, apeluri video, diferite aplicaţii – la Română (74,2%) şi Matematică (62,1%), dar sunt şi clase care fac ore online la Istorie (44,9%), Geografie (41,3%),  Informatică (40,8 %), Biologie (40,1 %), Fizică (38,4 %), Chimie (36,1 %), Limba latină (8,6 %), Materii de specialitate (7 %), Educaţie civică (4,1 %) sau Educaţie plastică (3,2 %).

„Consider că ele sunt un avantaj, deoarece în acest fel nu pierdem materia, avem informaţia proaspătă, o putem accesa cand dorim şi este un beneficiu pentru elevii din clasele terminale, întrucat ei au nevoie de exerciţiu constant”, a răspuns unul dintre participanţii la consultare, întrebat despre avantajele orelor online.

Principalul dezavantaj văzut de elevi este lipsa interacţiunii şi a posibilităţii de a aprofunda subiectele sau de a cere explicaţii. De asemenea, mulţi dintre participanţii la studiu s-au plâns că nu se învaţă prea multe lucruri, doar se primesc foarte multe teme.

Consiliul Naţional al Elevilor a reiterat, în cadrul raportului, ideea că îngheţarea anului şcolar trebuie evitată.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa