CLASA PREGĂTITOARE Peste 67.500 de cereri de înscriere în şcoala primară depuse în prima săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat 67.538 de cereri de înscriere în învăţământul primar, pentru anul şcolar 2013-2014, la nivelul întregii ţări, până sâmbătă, 6 aprilie.

Din totalul celor peste 67.500 de cereri centralizate de Ministerul Educaţiei Educaţiei Naţionale (MEN), aproape 59.000 sunt solicitări pentru copiii care împlinesc 6 ani înainte de 1 septembrie 2013, iar pete 8.600 pentru copiii care împlinesc 6 ani începând cu 1 septembrie 2013. 

De asemenea, aproape 3.500 de solicitări au fost completate online, pe formularul disponibil pe site-ul MEN, la secţiunea Înscrierea în învăţământul primar, iar peste 2.300 au fost deja validate la secretariatele unităţilor de învăţământ unde părinţii au aplicat, se arată în comunicatul ministerului.

Marţi, 2 aprilie 2913, au început înscrierile în învăţământul primar pentru anul şcolar 2013-2014, prima etapă urmând să se încheie în 22 aprilie, potrivit calendarului oficial.

Programul de înscriere, în fiecare unitate de învăţământ, este de luni până vineri, între orele 8.00 - 20.00, iar sâmbăta, între orele 8.00 - 13.00.

Ultima zi de înscriere din prima etapă este 22 aprilie, iar afişarea distribuirii elevilor în unităţile de învăţământ va avea loc pe data de 29 aprilie, potrivit MEN. 

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate