BAC 2014 Subiectele de la proba obligatorie de la Bacalaureat 2014: matematică, la Mate-Info, Ştiinţele Naturii, Pedagogic şi Tehnologic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii de la real dau examenul la matematică de la Bac 2014    FOTO: Adevărul

Proba obligatorie de la Bacalaureat 2014 la matematică este examenul peste care au trecut astăzi peste 107.000 de liceeni, potrivit Ministerului Educaţiei. Subiectele de la examenul la matematică de la Bac 2014 au fost publicate pe adevarul.ro şi rezolvate miercuri, de la ora 11.00, la Adevărul Live. 80 de elevi au fost eliminaţi, miercuri, din examen.

UPDATE: Din datele parţiale, centralizate până la ora 14.00, dintre cei 145.591 de absolvenţi de clasa a XII-a care s-au înscris pentru susţinerea probei, s-au prezentat 137.613 (94,52%), iar alţi 7.898 (5,42%) au absentat. Dintre absolvenţii prezenţi, 80 au fost eliminaţi din examen pentru fraudă sau tentativă de fraudă (0,05%).

UPDATE ORA 10.15 Un elev din Baia Mare a declarat pentru Adevărul că la subiectul 3 a primit o integrală, la subiectul al doilea o matrice, iar la primul subiect o ecuaţie cu logaritmi. „Am făcut repede şi am plecat“, a declarat elevul, care a susţinut examenul pentru profilul tehnologic.

Un alt elev din Constanţa a explicat, mai concret, că la primul subiect a primit un exerciţiu cu radicali, să determine divizorul lui 10 şi să determine distanţa pe o axă. De asemenea, la al doilea subiect a primit matrici şi funcţii, iar la al treilea, integrale.

Subiectele de la matematică de la Bac 2014, publicate pe adevarul.ro, au fost rezolvate la Adevărul Live, de la ora 11.00, de profesorul Costel Chiteş, de la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Capitală.

Matematica Pedagogic Bac 2014

Barem Matematica Pedagogic Bac 2014

Barem Matematica Mate-Info Bac 2014

Barem Matematica Stiintele Naturii Bac 2014

Barem Matematica Tehnologic Bac 2014

Examenul de Bacalaureat 2014 a continuat miercuri cu proba scrisă obligatorie de la Bac 2014, la care s-au înscris în total peste 145.000 de candidaţi la nivel naţional, potrivit datelor Ministerului Educaţiei. 

Pe materii, cei mai mulţi au ales matematica la Bac 2014, peste 107.000, fiind vorba de elevii de la real, în timp ce istoria, pentru care optează cei de la uman la Bacalaureat 2014 , a fost aleasă de aproximativ 38.000 de candidaţi.

Aşadar, două treimi dintre absolvenţii de anul acesta înscrişi la proba scrisă obligatorie de la Bac 2014 sunt de la profil real. Cifra celor înscrişi la Bacalaureat 2014 este însă cu 15.000 mai mică decât anul trecut, când la proba obligatorie a profilului s-au înscris aproape 160.500 de elevi.

Cei care se pregătesc pe ultima sută de metri pentru proba scrisă obligatorie de la Bac 2014 pot urmări modelele de rezolvare pentru subiectele de la matematică de la Bac 2014 pot să revadă lecţiile video oferite de adevarul.ro în campania „Adevărul te meditează şi te premiază“.

VIDEO BACALAUREAT 2014 A cincea lecţie video la Matematică, pentru profilul Pedagogic, la Adevărul Live

BACALAUREAT 2014 A cincea lecţie video la Matematică, pentru profilul Pedagogic, la Adevărul Live 

BACALAUREAT 2014 A patra lecţie la Matematică, pentru profilul Tehnologic, la Adevărul Live

BACALAUREAT 2014 A patra lecţie la Matematică, pentru profilul Tehnologic, la Adevărul Live 

BACALAUREAT 2014 A treia lecţie la Matematică, pentru profilul Ştiinţele Naturii, la Adevărul Live

BACALAUREAT 2014 A treia lecţie la Matematică, pentru profilul Ştiinţele Naturii, la Adevărul Live

BACALAUREAT 2014 A doua lecţie la Matematică, la Adevărul Live

BACALAUREAT 2014 A doua lecţie la Matematică, astăzi, la Adevărul Live 

BACALAUREAT 2014 Prima lecţie video la Matematică: cum pot fi evitate cele mai comune greşeli în rezolvarea exerciţiilor

BACALAUREAT 2014 Prima lecţie video la Matematică din cadrul campaniei „Adevărul te meditează şi te premiază“ 

Luni, aproximativ 144.000 de candidaţi au susţinut proba scrisă de la limba română, care a avut subiecte-surpriză şi anul acesta, au spus profesorii şi elevii. Marţi a avut loc proba la limba maternă, iar vineri are loc proba la alegere de la Bacalaureat 2014. 

Rezultatele finale ale Examenului de Bacalureat 2014 vor fi prezentate pe 11 iulie pe adevarul.ro şi pe bacalaureat.edu.ro.

    

Calendar Bacalaureat 2014

30 iunie – proba scrisă la Limba Română

1 iulie – proba scrisă la Limba Maternă

2 iulie – proba scrisă la Matematică sau la Istorie (proba obligatorie a profilului)

4 iulie – proba la alegere: geografie, biologie, chimie, fizică, economie, informatică, sociologie, filosofie, logică, psihologie

7 iulie – afişarea rezultatelor parţiale (până la ora 12.00, la avizierele liceelor) şi depunerea contestaţiilor (până la ora 16.00)

8-10 iulie - rezolvarea contestaţiilor

11 iulie – afişarea rezultatelor finale pe bacalaureat.edu.ro

[<a href="//storify.com/Alinavasile123/probe-la-bac-2014" target="_blank">View the story "Probe la BAC 2014 " on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate