Admitere Academia de Poliţie 2015. Lista rezultatelor la Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“ din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri dimineaţă au fost afişate rezultatele la proba scrisă de admitere de la Academia de Poliţie "Al.I. Cuza" din Bucureşti, la Facultatea de Pompieri şi la Facultatea de Arhivistică.

La Facultatea de Pompieri a Academiei de Poliţie "Al.I. Cuza" din Bucureşti s-a intra cu medii cuprinse între 8 şi 10 la examenul de admitere, potrivit rezultatelor postate de instituţie, vineri dimineaţă. De asemenea, la Facultatea de Arhivistică s-a intra cu medii cuprinse între 5,20 - 9,40.

La Facultatea de Pompieri, candidaţii au susţinut un examen la Algebră şi analiză matematică, dar şi la Fizică. Candidaţii de la Arhivistică au susţinut un examen scris la Istorie.

Academia va posta sâmbătă, cel mai probabil, şi rezultatele de la admiterea la Facultatea de Poliţie, potrivit unor surse din instituţie.

La admiterea de la Academia de Poliţie s-au înscris peste 4.000 de candidaţi pe cele aproximativ 600 de locuri. Tinerii se bat pe aceste locuri pentru că au în faţă o carieră, siguranţă şi stabilitate, un poliţist debutant câştigând în jur de 1.700 de lei/lună, potrivit reprezentanţilor Academiei.

Rezultate Facultatea de Pompieri Academia de Politie

Rezultate Facultatea de Arhivistica Adacemia de Politie

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie