Abandonul şcolar, o problemă de care nu reuşim să scăpăm
0Statisticile recente arată că numărul tinerilor cu vârste între 18 şi 24 de ani care n-au încheiat învăţământul obligatoriu a crescut într-un an cu 1%. Situaţia determină instituţiile implicate în educaţie să identifice posibilităţile de prevenire şi de combatere a fenomenului.
„Am 13 ani şi sunt în clasa a III-a. Am mers la şcoală doar din când în când şi aşa am repetat de trei ori clasa a II-a. Credeam că nu o să mă mai întorc la şcoală, pentru că trebuia să muncesc cu ziua, să îi ajut pe alţi oameni la diverse treburi, ca să câştig bani." Aceasta e povestea lui Marius, un băiat din Bacău care a reluat studiul cu ajutorul organizaţiei „Salvaţi Copiii".
Neputinţa materială rămâne, în cazul multor copii, motivul principal care determină părăsirea sistemului de învăţământ. Datele publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că cea mai mare rată de abandon e la sate: 30,6%, faţă de doar 7,2% în rândul copiilor de la oraş. Alteori e vorba şi de neglijenţa părinţilor, sau chiar de refuzul acestora de a-şi trimite copiii la şcoală.
Părinţii nu înţeleg importanţa educaţiei
Sărăcia amplifică în unele situaţii şi lipsa de înţelegere a importanţei educaţiei şcolare. „Mulţi copii ne mărturisesc că nu au mers la şcoală pentru că nu au fost lăsaţi de părinţi", spune Liliana Bibac, coordonator de programe pentru integrare şcolară, de la „Salvaţi Copiii". Este şi cazul a două surori, Mădălina şi Loredana, de 9 şi 11 ani, pe care asistenul social de la „Salvaţi Copiii" le-a găsit în Piaţa Matache, ajutându-i pe vânzători în schimbul a câţiva bănuţi. Ele nu merseseră niciodată la şcoală. La începutul tratativelor cu părinţii pentru a le aduce într-un centru al ONG-ului unde aveau să primească rechizite şi o masă caldă, tatăl s-a arătat reticent, neînţelegând importanţa ca fetele să meargă la şcoală şi să nu mai contribuie la venitul familiei, însă după lungi discuţii, şi-a dat acordul.
Consecinţe psiho-sociale
„Abandonul şcolar creează premisele eşecului integrării sociale deoarece reduce semnificativ şansele autorealizării în domeniile de activitate legală", explică profesorul Florin Ulete, consilier şcolar în cabinetul de asistenţă psihopedagogică al Colegiului Naţional „Matei Basarab" din Bucureşti. Profesorul consideră şi că abandonul e determinat într-o măsură considerabilă de modelele pe care societatea le prezintă copiilor. „Dacă învăţământul nu e valorizat şi investit cum se cuvine, tinerii se orientează spre alte modele, din afara şcolii."
Ce-i de făcut? „Cunoscând situaţia din mediul rural şi faptul că puţini adolescenţi au resursele necesare să-şi continue educaţia, considerăm că trebuie extins sistemul de burse sociale", spune Bibac. Alte soluţii sunt: programe educaţionale atractive şi corelate cu capacitatea de învăţare a copiilor, îmbinarea eforturilor şcolilor cu intervenţiile serviciilor sociale de a sprijini familia sau de a investiga situaţiile de abuz.
De asemenea, profesorii trebuie să fie mai atenţi la problemele copiilor cu care lucrează şi să-i sprijine mai mult în înţelegerea importanţei educaţiei pentru viitorul lor. Ulete propune şi sprijinirea şcolii care trebuie să asigure un învăţământ de calitate prin laboratoare echipate modern, profesori motivaţi, programe şcolare revizuite şi îmbunătăţite periodic.
Fetele şi băieţii, abandon egal
Statistica INS arată că diferenţa pe sexe între tinerii care nu şi-au încheiat studiile obligatorii e mică: 17,4% fete şi 17,7% băieţi. Persoanele cu nivel scăzut de instruire reprezintă 37,8% din totalul populaţiei de 15 ani şi peste, iar cele cu studii superioare deţin o pondere de 11,2%. Femeile reprezintă majoritatea absolvenţilor învăţământului superior (51,7%), iar bărbaţii al celui mediu (53,2%). Majoritatea absolvenţilor (89%, respectiv 65,5%) provin din mediul urban. Datele sunt calculate pe trimestrul IV din 2010.