Atenţie, fumatul în maşină este extrem de toxic pentru copii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fumatul în maşină, chiar şi cu geamurile deschise sau cu aerul condiţionat pornit, produce un nivel de poluare care depăşeşte limitele oficiale „sigure“, spun oamenii de ştiinţă pentru BBC News.

Dacă fumezi în maşină, iar copiii stau pe bancheta din spate, îi expui la niveluri de poluare extrem de toxice, avertizează specialiştii.

O echipă de cercetători scoţieni, care a luat măsurători în timpul a 85 de călătorii cu maşina, au constatat că au fost depăşite limitele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind controlul tutunului. Asociaţia Medicală Britanică a declarat că fumatul în maşini ar trebui interzis.

Drepturile civile

Copiii sunt în special sensibili, deoarece respiră mai rapid decât adulţii, au un sistem imunitar mai puţin dezvoltat şi nu pot evita expunerea la fumul de ţigară, a explicat doctorul Sean Semple, de la Universitatea din Aberdeen.

Folosind un dispozitiv legat de bancheta din spatele maşinii, cercetătorii au analizat datele cu privire la calitatea aerului în timpul unei călătorii, care varia de la 10 minute până la o oră.

În 49 din cele 85 de călătorii, şoferul a fumat în acest interval până la patru ţigări. În timpul acestor 49 de călătorii, nivelul de poluare cu particule fine (cel mai nociv tip de poluare) a fost, în medie, de 85μg/m3, care este de trei ori mai mare faţă de limita maximă de siguranţă a aerului din interior, recomandată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţi: 25μg/m3.

Chiar dacă şoferul fuma o singură ţigară şi avea fereastra larg deschisă, particulele tot au depăşit limita într-un moment al călătoriei.

În medie, nivelul fumatului pasiv a fost între jumătate şi o treime faţă de cel măsurat în barurile din Marea Britanie, înainte ca interzicerea fumatului în locurile publice să intre în vigoare.

Nivelul mediu al poluării cu particule fine a fost de 7.4μg/m3 în timpul celor 34 de călătorii în care nu s-a fumat deloc. Acest nivel se explică prin faptul că oricum poluarea cu particule fine există, mai ales în trafic, în marile oraşe.

„Această cercetare arată că efectele fumatului în maşină sunt dăunătoare pentru sănătate, chiar şi cu ventilaţia pornită. Noi credem că există o nevoie clară pentru o legislaţie care să interzică fumatul în maşini, atunci când este prezent un copil“, au spus autorii studiului.

Simon Clark, directorul grupului de fumători Forest, a spus: „Noi nu încurajăm adulţii să fumeze într-o maşină, dacă sunt prezenţi copii. Asta mai mult din curtoazie, nu din alte motive, dar ne-am opune cu fermitate asupra unei astfel de legislaţii. Conform cercetătorilor noatre, 84% din adulţi nu fumează în maşină când sunt prezenţi copiii, de aceea, legislaţia care ar interzice acest lucru ar fi disproporţionată. În ceea ce priveşte drepturile civile, intrăm pe un teritoriu dificil. Pentru majoritatea oamenilor maşina reprezintă spaţiul lor privat. Dacă interzici fumatul în maşinile cu copii, următorul pas logic ar fi să interzici părinţilor să fumeze în casă.“

„Părinţilor trebuie să li se permită să-şi folosească bunul simţ, iar de cele mai multe ori, aceştia o fac. Nu este nevoie de reglementări suplimentare“, completează Clark.

Pe de altă parte, profesorul John Britton, preşedinte al Royal College of Physicians Tobacco Advisory Group, spune că interdicţia este necesară pentru a proteja copii.

El a sugerat că, în fiecare an, copiii care fumează pasiv reprezintă peste 20.000 de cazuri din totalul de infecţii ale tractului respirator inferior, 200 de cazuri din totalul de  meningite bacteriene şi 40 din totalul de decese infantile bruşte.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două