Washingtonul a respins o ofertă a Ankarei cu privire la eliberarea pastorului Brunson, dezvăluie WSJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pastorul Andrew Brunson Foto EPA EFE

Administraţia Trump a respins o ofertă a Turciei, care propunea eliberarea unui pastor american în schimbul opririi unor proceduri contra unei bănci turce, care ar putea să primească amenzi colosale în Statele Unite, dezvăluie Wall Street Journal (WSJ), relatează AFP.

Washingtonul şi Ankara s-au angajat într-un conflict diplomatic, între altele cu privire la soarta pastorului american Andrew Brunson, acuzat de ”terorism” şi ”spionaj” în Turcia, unde a fost încarcerat un şi jumătate şi unde se află în prezent sub arest la domiciliu.

Statele Unite, care cer în zadar eliberarea pastorului Brunosn de către Ankara, aliatul său în NATO, au impus o serie de sancţiuni Turciei, care a replicat prin măsuri similare.

În schimbul eliberării lui Brunson şi altor americani deţinuţi în Turcia, inclusiv a celor trei angajaţi turci ai unor misiuni americane în ţară, Ankara a cerut Washingtonului să-şi abandoneze ancheta cu privire la Banca Halkbank, dezvăluie WSJ în ediţia de luni.

Aceastei bănci publice turce ar putea să i se aplice o amendă enormă, întrucât este suspectată de către Statele Unite că a ajutat Iranul să ocolească sancţiunile americane.

Fostul ei director general adjunct Mehmet Hakan Atilla a fost condamnat, de altfel, de către un tribunal american, la 32 de luni de încarcerare după ce a fost găsit de fraudă bancară şi conspiraţie într-un dosar vizând miliarde de dolari.

Însă Statele Unite au respins oferta Turciei, subliniind că o posibilă amendare a Halkbank şi alte contencioase nu vor fi discutate atât timp cât pastorul Brunson nu va fi eliberat, a declarat pentru ziar un reprezentant de rang înalt de la Casa Albă.

”Un adevărat aliat în cadrul NATO nu l-ar fi arestat, din capul locului, pe pastorul Brunson”, a apreciat această sursă, care a solicitat protecţia anonimatului.

Un tribunal turc a respins vineri o nouă cerere de ridicare a arestului la domiciliu a pastorului american Andrew Brunson, care riscă până la 35 de ani de închisoare dacăeste găsit vonovat de spionaj şiactivităţi ”teroriste”, acuzaţii pe care le respinge în bloc.

Aceste tensiuni diplomatice şi lotul său de măsuri de retorsiune au contribuit la deprecierea lirei turce pe pieţele financiare.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă