Washingtonul a avut contacte cu Beijingul pe tema balonului-spion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite au comunicat cu Beijingul în legătură cu presupusul balon de supraveghere chinez, doborât pe 4 februarie, după ce cererile de dialog din partea Pentagonului au fost respinse timp de câteva zile, a declarat duminică un responsabil din domeniul apărării, notează AFP.

FOTO Profimedia

"Au fost iniţiate contacte cu RPC cu privire la balonul de mare altitudine", a declarat presei adjunctul secretarului Apărării Melissa Dalton, referindu-se la Republica Populară Chineză.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a cerut să vorbească cu omologii săi chinezi la scurt timp după ce un avion de luptă american a doborât balonul care se afla pe cerul Statelor Unite de câteva zile.

Cererile au rămas fără urmare, Beijingul criticând actul "iresponsabil" al Washingtonului de a doborî balonul.

"Acest act iresponsabil şi grav eronat nu a creat un climat propice dialogului şi schimburilor între cele două armate", a justificat Ministerul chinez al Apărării într-un comunicat.

"Statele Unite au insistat pentru a folosi forţa împotriva unui aerostat civil chinez, ceea ce contravine grav practicilor internaţionale şi creează un precedent prost", potrivit aceleiaşi surse.

Melissa Dalton nu a oferit detalii despre contactele dintre cele două puteri.

Duminică, Washingtonul a anunţat că a doborât un nou "obiect" la altitudine, fără a preciza natura acestuia. Acesta este al patrulea obiect doborât în spaţiul aerian al Statelor Unite sau Canadei în mai puţin de zece zile.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri