VIDEO Barack Obama, reacţie în urma atacului din California: „Statele Unite nu vor fi terorizate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a declarat vineri seara că Statele Unite „nu vor fi terorizate” de perspectiva unor atacuri similare celui din California, ca răspuns la reacţia Statului Islamic de a încuraja astfel de acţiuni, relatează CNN.

În acelaşi timp, preşedintele Statelor Unite a cerut, din nou, aplicarea unor măsuri mai stricte în ceea ce priveşte controlul armelor de foc, exprimându-şi uimirea la faptul că o lege care ar fi interzis persoanelor ce nu au voie să călătorească cu avionul dreptul de a cumpăra arme de foc a fost respinsă în legislativul federal.

„În momentul de faţă, persoanele aflate pe lista interdicţiilor de zbor pot cumpăra arme de foc. Aceasta este o nebunie. Dacă eşti considerat prea periculos pentru a zbura cu avionul, ar trebui să fii considerat din oficiu prea periculos pentru a deţine o armă de foc” a declarat Obama.

Joi, Congresul Statelor Unite a respins un proiect de lege care prevedea interzicerea dreptului de a cumpăra şi deţine arme de foc pentru persoanele care au interdicţia de a călători cu avionul. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, republicanul Paul Ryan, a explicat că persoanele aflate pe lista cu interdicţii de zbor sunt adăugate fără a avea parte de un proces legal, iar interzicerea dreptului de port-armă, în acest context, le-ar încălca un drept constituţional.

Administraţia Prezidenţială a Statelor Unite a anunţat că Barack Obama va ţine, duminică, un discurs televizat adresat naţiunii americane în care va prezenta măsurile pe care guvernul american le va adopta pentru protejarea populaţiei în urma atacului de miercuri, urmând a prezenta şi mai multe detalii despre ancheta atacului, relatează USA Today.

Sâmbătă, preşedintele francez Francois Hollande a reafirmat angajamentul Franţei de a participa la lupta împotriva Statului Islamic, împreună cu Statele Unite şi restul ţărilor aliate acestora.  Hollande  a exprimat şi solidaritatea Franţei cu Statele Unite, în contextul în care ambele ţări au fost victime recente ale terorismului islamic.

Miercuri, două persoane armate au deschis focul într-o sală de conferinţe a unui centru de îngrijire pentru persoanele cu handicap din San Bernardino, California, omorând 14 persoane şi rănind alte 21. Cei doi atacatori, un cuplu pakistanez, au fost omorâţi apoi într-o confruntare armată cu forţele de ordine, la câteva ore după atac. Reţeaua teroristă Stat Islamic a lăudat atacul, precizând însă că cei doi atacatori erau doar simpatizanţi ai organizaţiei, confirmând astfel ipoteza de lucru a anchetatorilor americani conform căreia atacul nu a fost planificat de o celulă teroristă, ci a fost o acţiune executată din propria iniţiativă a atacatorilor. 

VIDEO Fragmente din mesajul lui Barack Obama

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese