Viaţa după mandatul de preşedinte al Statelor Unite: “Nici nu visam că va ieşi aşa”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul preşedinte american Bill Clinton FOTO Reuters

La 13 ani de la momentul în care a părăsit Casa Albă, fostul preşedinte american Bill Clinton se arată în continuare preocupat de scena politicii internaţionale, a înfiinţat o fundaţie şi se pregăteşte pentru un moment anticipat de analiştii americani: candidatura la prezidenţiale a soţiei sale, Hillary.

În zilele care au urmat predării mandatului său, scrie jurnalistul James Bennet în “The Atlantic”, Bill Clinton s-a declarat un om împăcat cu sine, încântat de noua sa locuinţă, de cele 1100 de cărţi din bibliotecă şi de momentele acordate lecturii. În anii care au urmat, a dovedit însă că nu se poate ţine departe de muncă şi a înfiinţat o fundaţie, Clinton Global Initiative, menită să convingă filantropii şi corporaţiile să îşi unească eforturile în jurul unor proiecte specifice.

“Ce am încercat să fac a fost să creez o reţea de oameni dedicaţi principiului potrivit căruia, în loc să vorbeşti şi să înveţi despre anumite probleme, mai degrabă încerci să le rezolvi”, a povestit Clinton.

În 10 ani, fundaţia s-a ocupat de 2900 de proiecte variate: de la sprijinirea antreprenorilor din Nigeria la promovarea mersului pe bicicletă în Sri Lanka. Clinton spune că iniţiativele sale pot fi rezumate astfel: “Operăm cu numere mari – peste 40 de milioane de persoane au acces la educaţie şi aproape 30 de milioane au acces la sisteme sanitare şi apă potabilă; 11 milioane de femei pot accesa credite”.

În cazul în care soţia sa, Hillary Clinton, ar candida însă la alegerile prezidenţiale, fundaţia sa ar trebui să înceteze colaborarea cu companiile străine.

“Nu ştiu dacă va candida. Stiu că nimeni nu crede asta, dar nu ştiu”, a spus el, cu privire la candidatura soţiei sale.

Visează, în schimb, să încurajeze activităţile filantropice şi, în acest scop, să implice mai multe state. În ultima perioadă, priveşte atent la sărăcia din India, dar se arată preocupat şi de nivelul de trai scăzut al populaţiei din China. “Sunt oameni care trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi”, arată el.  

În ce priveşte personajul din spatele omului politic, Bill Clinton susţine că a găsit formula ideală pentru viaţa de după mandat: activităţile caritabile. Pe de altă parte, încă este plătit pentru discursuri. “Mai trebuie să lucrez, dar nu mă deranjează asta. Îmi place. Îmi plac discursurile: mă trezesc, întâlnesc oameni din toată lumea şi din toate ţările, învăţ lucruri pe care altfel nu le-aş cunoaşte”, a povestit el

“Am încercat să îmi dau seama, în 2001, ce pot să fac şi a ieşit destul de bine. Se pare chiar că voi trăi ca să fiu şi bunic, deci va fi bine. Mereu am crezut că nu trebuie să te îngrijorezi când nu mai poţi face ceva. Mi-a plăcut fiecare etapă a vieţii mele, de pe vremea când eram un băieţel, dar proiectul fundaţiei l-am iubit cu adevărat. Nici nu visam că va ieşi aşa. Şi nu sunt naiv, ştiu că guvernul încă e cel care contează. Contează- sunt lucruri pe care le poţi face doar cu ajutorul şi prin intermediul guvernului. Mi se pare însă uimitor când găseşti atât de mulţi oameni care să contribuie la activităţi filantropice”, a încheiat Clinton.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort