Trump a declarat oficial ziua învestirii sale în funcţie drept Ziua Naţională a Patriotismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Donald Trump a declarat oficial ziua învestirii sale în funcţie drept Ziua Naţională a Patriotismului.

Luni a fost depusă documentaţia prin care ziua de 20 ianuarie 2017 - ziua învestirii în funcţie a lui Trump - a fost declarată oficial Ziua Naţională a Devotamentului Patriotic, scrie Washington Post, citat de news.ro.

„Acum, eu, Donald J. Trump, preşedinte al Statelor Unite ale Americii, prin autoritatea învestită în mine de Constituţie şi de legile Statelor Unite ale Americii, proclam 20 ianuarie 2017 Ziua Naţională a Devotamentului Patriotic, pentru a consolida legăturile dintre noi şi cu ţara noastră - şi pentru a înnoi îndatoririle Guvernului faţă de popor“, scrie în ordin.

„Constituţia noastră este scrisă pe pergament, dar trăieşte în inimile poporului american“, a adăugat Trump în document.

„Nu există libertate, dacă poporul nu crede în ea; nu există lege, dacă poporul nu o respectă; şi nu există pace, dacă poporul nu se roagă pentru ea“, a subliniat el.

În discursul de învestire rostit vineri, noul preşedinte american a făcut numeroase referiri la patriotism, ca soluţie pentru a vindeca diviziunile din ţară. „Când îţi deschizi inima către patriotism, nu este loc pentru prejudecăţi“, a spus Trump de pe treptele Capitoliului, după ce a depus jurământul.

În aceeaşi zi, noul purtător de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a precizat că declararea unei Zile a Patriotismului s-a numărat printre primele acţiuni întreprinse de Trump ca preşedinte.

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Ținutele care au făcut senzație la aniversarea PRO TV. Cum s-a îmbrăcat Mihaela Rădulescu la patru luni de la moartea lui Felix Baumgartner
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Confesiunile lui Dragoș Dolănescu, la 50 de ani. Totul despre soția lui din Costa Rica: „A avut grijă de fiul meu orfan de mamă”. Ce meserie are femeia cu inimă de aur?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
De Meghan nici nu vrea să audă, însă pe Harry l-ar primi înapoi acasă oricând. Cât de perfid pare planul lui Kate!
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie