„Țarul frontierei” al lui Trump a primit mită de 50.000 de dolari de la un agent FBI. Departamentul de Justiție a închis investigația

0
Publicat:

Fostul director interimar al Serviciului de Imigrare și Control Vamal al SUA, Tom Homan, care conduce acum campania de deportare în masă a lui Donald Trump, a acceptat o geantă conținând 50.000 de dolari în numerar de la un agent FBI sub acoperire în 2024, relatează Reuters. Cazul a fost însă închis de oficiali ai administrației Trump, scrie The New York Times.

Tom Homan conduce campania de deportare în masă imigranșilor ilegali/ FOTO:X

Sursele citate afirmă că banii – transportați într-o pungă a lanțului de restaurante Cava – au provenit dintr-o anchetă de contrainformații de lungă durată, care inițial nu îl viza direct pe Homan. Întâlnirea acestuia cu agenții sub acoperire, înregistrată audio, a dus la declanșarea unei investigații privind posibile fapte de mită și alte infracțiuni. În discuțiile respective, Homan ar fi părut să accepte banii și să se arate dispus să sprijine presupuşii oameni de afaceri să obțină contracte guvernamentale pentru securizarea frontierei.

Potrivit Reuters, Goman a promis contracte guvernamentale în schimbul unor bani după ce s-a alăturat administrației Trump.

Potrivit acelorași surse, citate de NYT, după instalarea lui Donald Trump la Casa Albă, Departamentul de Justiție a renunțat la caz. Oficialii au invocat lipsa unor dovezi suficiente care să demonstreze că Homan s-a angajat să întreprindă acțiuni concrete în schimbul banilor, dar și faptul că, la momentul întâlnirii, acesta nu deținea încă o funcție guvernamentală.

Un fost oficial de rang înalt din Departamentul de Justiție, Emil Bove III – devenit între timp judecător federal – și-a exprimat încă din februarie rezervele față de soliditatea dosarului, potrivit unei persoane la curent cu discuțiile.

Decizia de a opri investigația vine într-un context mai larg de dezbatere privind gradul de influență al președintelui Trump asupra felului în care Departamentul de Justiție tratează cazurile penale, în special pe cele vizând persoane percepute ca opozanți politici.

Conducerea FBI și reprezentanți ai Departamentului de Justiție au declarat sâmbătă că dosarul „a fost analizat temeinic” și că „nu au existat dovezi credibile de ilegalitate”. O purtătoare de cuvânt a Casei Albe a calificat ancheta drept „politică”, acuzând administrația Biden că a folosit resursele statului pentru a viza apropiați ai lui Trump.

Tom Homan nu a răspuns solicitărilor de comentarii. În trecut, acesta a declarat că nu se implică în atribuirea contractelor. În prima administrație Trump, Homan a condus interimar agenția pentru Imigrație și Vamă (ICE). După ce a părăsit funcția, a devenit un critic vocal al politicilor administrației Biden și a apărut frecvent ca analist la Fox News. Totodată, a fondat organizația „Border911 Foundation”, menită să promoveze importanța unei frontiere securizate.

Homan a desfășurat și activități de consultanță pentru companii interesate de contracte legate de imigrație și ar fi declarat public că, în cazul unei reveniri a lui Trump la putere, își va relua rolul în guvern, promițând „cea mai amplă operațiune de deportare din istoria Statelor Unite”.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare