Tamerlan Ţarnaev a fabricat bombele folosite în atentatele de la Boston în propria locuinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bombele care au explodat la maratonul din Boston pe 15 aprilie au fost fabricate în apartamentul în care Tamerlan Ţarnaev locuia cu soţia şi fiica, relatează canalul de televiziune CNN, citând poliţia.

Deocamdată nu s-a elucidat dacă ştia despre atentat văduva lui, Katherine Russell, locuinţa căreia a fost percheziţionată în această săptămână de agenţii FBI. Ei i s-au prelevat mostre de ADN.

Potrivit anchetatorilor, faptul că pe fragmentele uneia dintre bombe s-au găsit urme de ADN feminin încă nu înseamnă că la atentat a fost implicată o femeie.

Fraţii Ţarnaev prevăzuseră iniţial să comite atentate sinucigaşe cu ocazia sărbătorii naţionale a Statelor Unite ale Americii, 4 iulie, a dezvăluit în faţa anchetatorilor suspectul supravieţuitor al dublului atentat de la Boston, Djohar Ţarnaev, semnalează, vineri, presa americană.

Ei şi-ar fi schimbat planul după ce au reuşit să-şi pregătească bombele mai devreme decât prevăzuseră, adaugă AFP, care preia ştirea.

Potrivit The Washington Post, fraţii Ţarnaev au străbătut împrejurimile oraşului Boston pentru a repera potenţiale ţinte, după care au decis să lanseze atacurile la 15 aprilie, cu ocazia maratonului. Dublul atentat a ucis trei persoane şi a rănit alte peste 260.

Djohar Ţarnaev este acuzat de plasarea bombelor împreună cu fratele său mai mare Tamerlan, ucis într-un schimb de focuri cu poliţia şi suspectat că ar fi fost organizatorul atentatului.

El ar fi făcut aceste dezvăluiri în faţa anchetatorilor, în cursul interogatoriilor, după ce a fost arestat de poliţie, semnalează The Washington Post şi The New York Times, citând responsabili ai poliţiei, sub protecţia anonimatului.

Djohar ar fi recunoscut, de asemenea, că el şi fratele său urmăriseră pe internet predicile lui Anwar al-Awlaki, un imam radical care a fost ucis într-un atac de dronă în 2011 în Yemen. Totuşi, nu există nicio dovadă că fraţii ar fi fost în contact cu Awlaki, adaugă The New York Times.

Un punct central al anchetei îl constituie modul în care s-au radicalizat cei doi fraţi, în prim-plan fiind călătoria lui Tamerlan Ţarnaev în Daghestan în 2012, potrivit sursei citate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume