SUA susţin că Rusia „n-ar trebui să se comporte ca o victimă“ în urma expulzărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moscova „nu ar trebui să se comporte ca o victimă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauert, care a respins sugestiile Kremlinului că expulzarea celor 60 de diplomaţi şi închiderea consulatului american la Sankt Petersburg reprezintă reciprocitate după ce Washingtonul a decis să expulzeze 60 de diplomaţi ruşi, scrie CNN.

„Nu vedem această decizie ca o reciprocitate diplomatică”, a declarat Nauert la scurt timp după ce Moscova a făcut publică decizia.

„Rusia nu ar trebui să se comporte ca o victimă. Singurele victime în această situaţie sunt cele două persoane care se află în spital în Marea Britanie în acest moment şi oamenii care nu pot merge în parc, medicii, cei care au răspuns primii apelului şi acum trebuie să fie trataţi şi monitorizaţi cu atenţie pentru că este posibil să fi intrat în contact cu substanţa”, a adăugat Nauert.

De asemenea, Nauert a precizat că este clar că guvernul rus „nu este interesat de un dialog privind problemele care sunt importante pentru cele două ţări”.

Ea a adăugat că SUA îşi rezervă dreptul de a răspunde cu măsuri suplimentare şi a vorbit despre impactul pe care închiderea consulatului îl va avea asupra angajaţilor ruşi locali.

„Dacă Rusia este preocupată de economia sa, nu ar lua astfel de măsuri pentru că acei oameni vor avea de suferit”, a declarat Nauert.

În ceea ce priveşte implicarea Rusiei în atacul din Salisbury, ea a precizat că „Rusia este cunoscută pentru campaniile sale de dezinformare şi cred că aceasta este una dintre ele. Sunt maeştri ai propagandei”. De asemenea, Nauert consideră că guvernul rus doreşte să se „izoleze diplomatic”.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro