SUA îngheaţă activele financiare ale mafiei japoneze, Yakuza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kenichi Shinoda, lider al grupului mafiot Yamaguchi-gumi

Trezoreria SUA a anunţat că va îngheţa activele financare a două grupări mafiote japoneze, Yamaguchi-gumi yakuza şi Brothers' Circle, dar şi a doi dintre liderii acestora.  Aceste măsuri sunt adoptate în premieră, în urma unui ordin emis, anul trecut, de preşedintele Barack Obama, scrie BBC.

Potrivit acestui ordin, membrii crimei organizate pot fi identificaţi, activele lor din jurisdicţiile SUA pot fi îngheţate, iar cei care îi sprijină nu vor mai putea face tranzacţii în SUA.

Liderii grupului Yamaguchi-gumi vizaţi sunt Kenichi Shinoda, în vârstă de 70 de ani, şi adjunctul său, Kiyoshi Takayama, potrivit Departamentului Trezorerie, citat de Bloomberg. Statele Unite au impus şi sancţiuni împotriva a şapte membri cheie şi asociati care fac parte din „Cercul Fraţiei", cu sedii în Asia Centrala, Rusia şi Orientul Mijlociu.

Yakuza încasează miliarde de dolari pe an de pe urma crimelor din Japonia şi din alte părţi al lumii, inclusiv din droguri şi trafic de persoane, prostituţie, spălare de bani şi fraudă.

Grupul Yamaguchi-gumi reuneşte 44% din totalul membrilor Yakuza, care se ridica în decembrie 2010 la 34.900 de persoane, potrivit poliţiei japoneze.

Gruparea mafiotă are active semnificative în afara Japoniei. În 2005, Serviciul Vamal american a confiscat aproape 600.000 de dolari din conturile lui Susumu Kajiyama, un membru yakuza care a fost condamnat în Japonia pentru cămătarie.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor