Strategia administraţiei americane în Iran

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele SUA, Donlad Trump vrea să forţeze Iranul să vină la masa negocierilor

Consilierul american pentru securitate naţională, Robert O’Brien crede că este mai probabil ca Iranul să revină la masa negocierilor, acum, dupa ce Statele Unite l-au eliminat pe generalul Qasem Soleimani, unul dintre cei mai proeminenţi lideri militari de la Teheran.

Această idee nu este străină de maniera în care preşedintele Trump gândeşte şi operează. Pentru el, nimic nu este definitiv, duşmanul de azi, poate deveni aliatul de mâine, chiar peste noapte. Este premiza strategiei sale în Coreea de Nord, de exemplu, ca acţiune politică, deocamdată nu şi ca rezultate.

Trump crede de asemenea într-o poziţie de forţă ca fiind cea mai în măsură să aducă succes, în cazul de faţă că, odată ce înţelege că America îşi pune în aplicare ameninţările, Iranul nu va vedea altă soluţie decât să se angajeze în negocieri şi să facă compromisuri.

 El mai crede că succesul său în afaceri şi în economia americană, de când este preşedinte, îl fac credibil atunci când promite ţărilor cu care se află în conflict că, dacă îşi vor schimba atitudinea şi politicile, prosperitatea se află la capatul tunelului: exemplele sunt Coreea de Nord, palestinienii, tentaţi cu planul de pace Kushner şi acum Iranul – ţară despre al carei potenţial economic vorbeşte des, notează europa liberă. 

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a declarat că asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani intervine în cadrul unei strategii globale de disuasiune, în contextul în care administraţia americană a justificat acest asasinat prin atacuri iminente, relatează Reuters. Fostul comandant al Forţei Al-Qods, însărcinată cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a regimului, a fost ucis la 3 ianuarie la Badgad într-un atac cu un avion american fără pilot (dronă) din ordinul lui Donald Trump. 

Pompeo a evocat luni, într-un discurs pe care l-a susţinut la Universitatea Stanford, în California, strategia americană vizând să stabilească o ”disuasiune reală” vizând Iranul. El a apreciat că strategiile administraţiilor anterioare - atât republicane, cât şi democrate - au încurajat ”activităţile răuvoitoare” ale Teheranului. Democraţii din Congres, dar şi unii republicani, se întreabă despre realitatea unor atacuri iminente evocate de către administraţia americană.

Va ceda Teheranul?

Teheranul susţine însă, pe mai multe voci, că negocieri cu Statele Unite nu reprezintă o opţiune, după uciderea generalului. O’Brien a arătat că, înainte de decizia lui Trump de a autoriza uciderea generalului Soleimani pe 3 ianuarie 2020, iranienii credeau că America va ceda în faţa violenţelor şi presiunilor. Recentele evenimente i-au contrazis. De aici şi teoria implicită ca un regim certat cu legea ca cel de la Teheran, ar înţelege doar limbajul armelor şi forţei. 

Întrebat de ce şi-au asumat Statele Unite responsabilitatea pentru uciderea lui Soleimani, O’Brien a spus că nu multe ţări sunt în stare să execute astfel de atacuri şi că, în cele din urma, oricum s-ar fi aflat. Există şi ideea că asumarea în sine reprezintă o provocare explicită la adresa regimului de la Teheran, punându-l în situaţia de a decide dacă să riposteze sau nu, ştiut fiind care poate fi preţul ripostei. Şi, în viziunea administraţiei Trump, regimul iranian a dat înapoi.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”