Statele Unite trimit 300 de consilieri militari în Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite trimit aproximativ 300 de consilieri militari care să ajute serviciile de securitate irakiene Irak în lupta cu insurgenţii sunniţi, anunţă preşedintele Barack Obama.

"Statele Unite nu au de gând să trimită din nou trupe combatante în Irak, dar vom acţiona pentru apărarea intereselor naţionale de securitate ale Statele Unite", a afirmat Obama, precizând că Washingtonul nu va interveni pentru susţinerea vreuneia dintre comunităţile etnice din Irak.

Preşedintele SUA a avertizat că organizaţia teroristă Stat Islamic în Irak şi Levant, care ocupă regiuni din nordul Irakului şi avansează spre Bagdad, reprezintă "o ameninţare" atât pentru Irak cât şi pentru întregul Orient Mijlociu.

Obama a precizat că Statele Unite vor consolida măsurile de securitate la ambasada americană din Bagdad, o parte a personalului american urmând să fie detaşată în locuri mai sigure.

În al doilea rând, Statele Unite au sporit deja activităţile de recunoaştere în Irak, pentru a stabili care sunt poziţiile insurgenţilor sunniţi.

"Vom continua să sporim susţinerea acordată serviciilor de securitate irakiene, furnizând informaţii şi echipamente", a subliniat Obama, anunţând trimiterea a 300 de consilieri militari care să ajute autorităţile irakiene.

"Statele Unite sunt pregătite pentru o acţiune militară în Irak, dar nu vor fi trimise efective militare combatante pe teren; mă voi consulta cu membrii Congresului", a spus Obama, precizând că preferă o soluţie diplomatică la conflictul intercomunitar din Irak şi îndemnând liderii şiiţi şi sunniţi din Irak să depună eforturi pentru depăşirea disensiunilor.

Şeful Casei Albe a declarat că liderii irakieni sunt singurii care pot găsi o soluţie la conflictul intercomunitar, pledând pentru constituirea unui guvern de uniune la Bagdad, relatează AFP.

„Nu suntem noi cei care îi alegem pe liderii irakieni. Poporul irakian îşi alege liderii, iar aceştia trebuie să depăşească disensiunile“, a spus Barack Obama, cerând o soluţie politică la conflictul irakian.

Departamentul american al Apărării a propus trimiterea unor membri ai unităţilor speciale în Irak pentru a ajuta serviciile de securitate irakiene în combaterea insurgenţilor sunniţi, informează CNN.

Statele Unite au început deja zboruri de recunoaştere în zonele irakiene ocupate de insurgenţi ai grupării sunnite Stat Islamic în Irak şi Levant. Conform unui oficial de la Pentagon, propunerea Pentagonului vizează trimiterea a 100 de membri ai forţelor speciale la Bagdad.

Premierul Irakului a decis mobilizarea rezerviştilor

Premierul Irakului, Nuri al-Maliki, a declanşat joi procedura de convocare a rezerviştilor, pentru consolidarea efectivelor în contextul luptelor cu insurgenţii sunniţi, informează AFP.

"Ofiţerii, până la gradul de general de brigadă, au fost transferaţi la unităţile la care au fost specializaţi", informează un comunicat oficial al Biroului premierului irakian. Ordinul vizează un număr necunoscut de ofiţeri ai forţelor armate irakiene.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend