Serviciile SUA de informaţii au ascultat conversaţii ale armatei siriene despre atacul chimic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Reuters

Serviciile americane de informaţii l-au ascultat pe un oficial din cadrul Ministerului sirian al Apărării, "în panică", în cursul "unor conversaţii telefonice cu şeful unităţii armelor chimice", în urma atacului de săptămâna trecută, scrie revista Foreign Policy în ediţia de marţi, relatează AFP.

"Luni, în orele de după terifiantul atac chimic de la est de Damasc, un oficial din cadrul Ministerului sirian al Apărării a purtat conversaţii telefonice, în stare de panică, cu şeful unităţii armelor chimice, cerând răspunsuri despre lovitura cu agent neurotoxic care a ucis peste 1.000 de persoane", scrie revista.

"Aceste conversaţii au fost ascultate de către serviciile americane de informaţii", a anunţat revista într-un comunicat. "Acesta este principalul motiv pentru care oficiali americani afirmă în prezent că sunt siguri că aceste atacuri au fost comise de către regimul lui Bashar al-Assad şi motivul pentru care armata americană se pregăteşte să atace acest regim în zilele următoare", potrivit aceleiaşi surse.

Această informaţie este dezvăluită în contextul în care forţele americane se pregătesc să lovească Siria, deşi aliaţii occidentali subliniază că scopul nu este să răstoarne regimul actual, ci săpedepsească Guvernul lui Bashar al-Assad pentru că a folosit arme chimice împotriva civililor.

Bazele unei intervenţii militare au fost prezentate de vicepreşedintele american Joe Biden, care a declarat primul că atacurile chimice de săptămâna trecută care au ucis sute de persoane au putut să fie comise numai de forţele lui Bashar al-Assad.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter