Şeful Contrainformaţiilor pentru Apărare şi Securitate din cadrul Pentagonului, demis după acuzaţii de hărţuire sexuală şi sabotarea cercetării OZN-urilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Garry Raid FOTO EPA-EFE

Directorul pentru Informaţii în domeniul apărării (subordonat subsecretarului apărării pentru informaţii şi securitate) Garry Reid, responsabil printre altele cu operaţiunile de contrainformaţii din cadrul Departamentului Apărării (DOD) şi cel care a supervizat grupul de criză pentru Afganistan, a fost demis după mai multe acuzaţii formulate de foşti subordonaţi.

O investigaţie îndelungată realizată de „The Debrief”, care a discutat cu actuali şi foşti angajaţi ai Pentagonului, a descoperit multiple acte de conduită nepotrivită la locul de muncă, favorizarea unui mediu de lucru toxic, relaţii sexuale cu angajate - unele au depus plângeri, care au fost investigate de DoD - şi un rol în modul defectuos în care ar fi fost gestionate dovezile privind Fenomenele Aeriene Neidentificate. În plus, foşti oficiali îl acuză şi că ar fi întârziat evacuările refugiaţilor din Afganistan.

O subordonată cu care acesta ar fi avut o relaţie romantică, potrivit mai multor mărturii, a fost promovată într-un post de conducere. O alta a depus plângere de hărţuire sexuală.

„Era deosebit de arogant. Nu conta cine era prin preajmă, personal superior civil, avocaţi, oficiali militari. Tot avea un comportament nepotrivit”, spune un fost oficial, o angajată  ce i-a observat comportamentul.

Fostul şef al lui Reid, Kari Bingen, a spus că au existat într-adevăr o mână de angajaţi ce s-au plâns de el, dar l-a văzut şi lucrând eficient cu oamenii şi făcând treabă bună.

În 2021, Luis Elizondo - fostul director al National Programs Special Management Staff din cadrul subsecretariatului pentru informaţii din domeniul apărării şi care susţine că a condus programul semi-secret de investigaţie a fenomenelor aeriene neidentificate - l-a acuzat că a împiedicat informarea oficialilor apărării cu privire la incidente UFO îngrijorătoare.

Elizondo e cel care, în 2017, a făcut public existenţa programului secret al Pentagonului privind cercetarea mărturiilor privind OZN-uri. După dezvăluirile sale, Departamentul american al Apărării a publicat trei clipuri ale unor obiecte zburătoate inexplicbile filmate de piloţii americani în 2014 şi 2015. Acestea ar fi dovezi ale unor aparate de zbor sofisticate, de origine încă necunoscută.

După ce şi-a dat demisia, Elizodo, ale cărui responsabilităţi în programul anterior secret al cercetării OZN-urilor nu sunt clare, a fost ameninţat de Reid, potrivit plângerii depuse de fostul angajat împotriva lui, că ar putea să-şi piardă autorizaţia de acces la informaţii clasificate.

Cele trei clipuri furnizate de Elizodo ar fi făcut parte din categoria clipurilor neclasificate, a descoperit Investigaţia DeBrief, iar Reid ar fi lucrat pentru a ascunde acest lucru pentru a-l compromite pe fostul său angajat.

Chiar înainte ca Elizondo să-şi depună plângerea, Biroul Inspectorului General a anunţat că lansează o evaluare „pentru a determina măsura în care DoD a întreprins măsuri cu privire la fenomenele aeriene neidentificate”.

„Este o afacere foarte importantă”, a spus Elizondo. „El a fost unul dintre cele mai mari obstacole în calea investigaţiilor DoD şi a transparenţei publice privind fenomenelecaeriene neidentificate.”  

Reid a fost numit, în iulie 2021, director al Grupului operativ de criză pentru Afganistan, responsabil cu gestionarea transportului şi relocarea refugiaţilor, personalului diplomatic şi cetăţenilor evacuaţi din Afganistan

.

Potrivit unui raport din februarie 2022, emis de Asociaţia Aliaţilor din Timp de Război, dintre cei 81.000 de solicitanţi care aveau cereri de viză în aşteptare pe 31 august, când au plecat ultimele avioane americane, 78.000 au rămas în urmă. . 

Potrivit unor înalţi oficiali ai Apărării, inclusiv cei de la Comandamentul Comun al Operaţiunilor Speciale (JSOC) din SUA şi de la Comunitatea de Informaţii, Reid şi Crisis Action Group  poartă o mare parte din vină pentru faptul că SUA nu au putut scoate mai mulţi refugiaţi din Afganistan. 

Oficiali american au dezvăluit pentru The Debrief că toată evacuarea refugiaţilor a trebuit să treacă prin biroul lui Reid, ceea ce a creat un blocaj birocratic care a întrerupt adesea operaţiunile. 

Frustraţi de faptul că unele agenţii militare făceau tot ce puteau pentru a scoate refugiaţii, în timp ce talibanii intrau şi preluau controlul asupra Kabulului, oficialii apărării au spus că Biroul subsecretarului apărării pentru informaţii şi securitate a ordonat ca toate elicopterele militare americane să fie la sol, iar permisul de zbor trebuind să fie acordat de ei. 

„Cei de la JSOC şi din alte agenţii militare lucrau deja pentru a scoate oamenii, dar Subsecretariatul apărării pentru informaţii şi securitate şi Reid au intervenit brusc şi au oprit totul. Ei au ţinut în loc în mod repetat lucrurile, fără alt motiv decât să arate că sunt la conducere”, a declarat pentru The Debrief un oficial înalt JSOC, care a vorbit sub condiţia anonimatului .

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie