Reacţii la Berlin în legătură cu o posibilă reducere a prezenţei militare americane în Germania: o decizie „inacceptabilă”, o relaţie „complicată”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coordonatorul german al relaţiilor transatlantice între Berlin şi Washington Peter Beyer consideră, într-un interviu publicat luni, „complet inaceptabilă” decizia lui Donald Trump de a retrage mii de militari americani din Germania, relatează Reuters.

Este complet inacceptabil, mai ales pentru că nimeni la Washington nu s-a gândit să informeze în avans Germania, aliatul său în NATO”, reproşează Peter Meyer, un membru al Uniunii Creştin Democrate (CDU, conservatori) a cancelarului Angela Merkel, în acest interviu acordat Rheinische Post.

Un oficial american de rang înalt a dezvăluit vineri că preşedintele american Donald Trump a ordonat Pentagonului să reducă în mod drastic contingentul american în Germania, notează Reuters, potrivit news.ro.

Trump a cerut ca 9.500 din cei 34.500 de militari americani staţionaţi în prezent în Germania să părăsească teritoriul acestei ţări.

Ministrul german de Externe Heiko Mass şi-a exprimat regretul, într-un interviu publicat în weekend, faţă de acet plan şi a catalogat relaţia Germaniei cu Statele Unite ale lui Donald Trump drept „complicată”.

Pe de altă parte, ministrul Apărării Annegret Kramp-Karrenbauer a declarat că Berlinul nu a primit încă vreo confirmare din partea Washingtonului.

„Nu vreau să speculez asupra unui lucru pentru care nu am nicio confirmare. Realitatea este că prezenţa trupelor SUA în Germania este benefică întregii securităţi a alianţei NATO - deci şi securităţii americane. Aceasta este fundamentul pe baza căruia colaborăm”, a subliniat ministrul într-o conferinţă de presă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete