Putin, Xi Jinping, Erdogan şi Viktor Orban sunt supăraţi că nu au primit invitaţii la summit-ul democraţiei organizat de Joe Biden

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele SUA, Joe Biden

Preşedintele american Joe Biden va ţine joi la ora 13:00 GMT discursul inaugural al unei reuniuni virtuale numite Summitul pentru Democraţie, la care participă prin videoconferinţă 111 lideri din întreaga lume, transmite Reuters. China, Rusia, Turcia şi Ungaria nu au fost invitate.

La conferinţă nu au fost invitaţi preşedinţii Rusiei, Chinei, Turciei şi premierul Ungariei, dar lista de invitaţi publicată luna trecută include însă ţări ai căror conducători au fost acuzaţi de grupări pentru drepturile omului că manifestă tendinţe autoritariste; astfel de exemple sunt, potrivit Reuters, Filipinele, Polonia şi Brazilia.

În replică, ambasadorii celor două ţări la Washington au semnat luna trecută un comentariu în care afirmau, între altele: „Nici o ţară nu are dreptul să judece peisajul politic vast şi variat al lumii după un singur criteriu”. Ce irită şi mai mult China este faptul că administraţia Biden a invitat Taiwan-ul la summit, insula guvernată democratic pe care Beijingul o consideră o provincie chineză. Nu sunt invitaţi nici liderii Turciei şi Ungariei, două ţări NATO, în schimb vor participa liderii din Pakistanului, Filipine şi Brazilia, o alegere care ridică multe semne de întrebare.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a catalogat "Summitul pentru democraţie" programat de Washington pentru decembrie o încercare a SUA de a trasa noi linii de demarcaţie şi a subliniat că Rusia are o atitudine negativă faţă de acest summit, informează TASS.

"Desigur, avem o atitudine negativă faţă de viitorul summit. El nu este nimic altceva decât o încercare de a trasa noi linii de demarcaţie. Am tot luptat la începutul anilor 1990 ca liniile de demarcaţie să fie reduse şi înlăturate, însă acum SUA preferă să creeze noi linii de demarcaţie şi să împartă ţări în bune, în opinia lor, şi în rele, tot în opinia lor", a spus Peskov.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, SUA încearcă să le impună altor ţări modul în care văd ei democraţia şi să "privatizeze" acest termen. "Ei încearcă să privatizeze cuvântul „democraţie“. Adică, în opinia lor democraţia este doar ceea ce corespunde percepţiei Washingtonului", a acuzat Peskov.

Biden, decis să arate lumii că democraţia funcţionază în pofida extinderii autoritarismului, va ţine un discurs de deschidere de la Casa Albă. Încă de la începutul mandatului său, Joe Biden s-a angajat să găzduiască acest summit al democraţiei tocmai pentru a sublinia că principiile democratice şi drepturile omului sunt repuse în centrul politicii externe americane, după patru ani de administraţie Trump, care au subminat poziţia Statelor Unite de lider al lumii democratice.

Michael Abramowitz, preşedintele organizaţiei neguvernamentale „Freedom House”, a spus că Statele Unite au de fapt o democraţie înfloritoare, care a fost însă serios subminată din interior în ultimii ani.

„În acest moment, trecem printr-o fază în America în care este foarte dificil să ducem lucrurile la bun sfârşit şi să dovedim cu adevărat că democraţia funcţionează”, a spus el pentru AP.

Cel mai recent raport anual al Freedom House a marcat al 15-lea an consecutiv în care s-a înregistrat un declin al democraţiei în lume.

Una dintre temele summit-ului va fi efectul dăunător al corupţiei asupra democraţiei.

Secretarul de stat Antony Blinken a spus că bandele care operează peste graniţe sunt „destabilizatoare” şi adesea operează cu sprijinul oficialilor guvernamentali.

„Crima organizată susţinută de funcţionari corupţi poate destabiliza statul de drept, poate eroda încrederea în instituţiile publice şi poate slăbi guvernanţa democratică”, a avertizat Blinken într-un comunicat.

Discurusul inaugurat al lui Biden  

Preşedintele american Joe Biden va ţine joi la ora 13:00 GMT (16.00 ora României) discursul inaugural al unei reuniuni virtuale numite Summitul pentru Democraţie, la care participă prin videoconferinţă 111 lideri din întreaga lume, transmite Reuters.

Statele Unite speră că evenimentul va da un impuls democraţiei internaţionale ameninţate de numărul tot mai mare de conducători autoritari. Oficialii de la Washington au promis un an al acţiunilor după videoconferinţa de două zile.

Pregătirile au fost însă umbrite de întrebări privind meritele democratice ale unora din participanţi şi de reproşuri din partea unor ţări care nu au fost invitate, arată agenţia citată.

Uzra Zeya, subsecretar de stat pentru securitate civilă, democraţie şi drepturile omului în cadrul Departamentului de Stat, a declarat că summitul va reuni atât democraţii recunoscute, cât şi unele în curs de dezvoltare. Acestea vor fi ajutate să ofere rezultate popoarelor respective într-un "moment de gândire democratică", a arătat ea.

Reuters apreciază că va fi un test pentru afirmaţia făcută de Biden în februarie, în primul său discurs de politică externă, că va readuce Statele Unite în poziţia de lider global, pentru a se confrunta cu forţele autoritariste conduse de China şi Rusia.

Oficialii americani speră să obţină la întrevederi sprijin pentru iniţiative globale cum ar fi utilizarea tehnologiei şi angajamente publice precise de ameliorare a unor democraţii, înainte unui summit cu participare fizică programat spre sfârşitul anului viitor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată