„Purtaţi masca şi în casă!“: Experţii arată când e nevoie de această măsură extremă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doctorul Deborah Birx a spus, de curând, că masca poate fi şi un accesoriu asortat cu haine

Treptat, oamenii de ştiinţă realizează că, în anumite situaţii, ar fi bine ca nasul şi gura să fie acoperite şi când ne aflăm în propria locuinţă.

Pandemia naşte idei drastice, însă, unele dintre ele, deşi biazare la prima vedere, au şi explicaţii ştiinţifice. Cel mai bun exemplu e ultimul mesaj pe care doctorul Deborah Birx l-a transmis americanilor.

Coordonator al luptei cu noul coronavirus la Casa Albă, doctorul Birx e de părere că, în anumite situaţii, folosirea măştilor e o măsură înţeleaptă, inclusiv, când oamenii se află în propria locuinţă. după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Doctorul Birx a subliniat că, având în vedere existenţă acestor două categorii, oamenii care locuiesc în casă cu persoane în vârstă sau cu probleme medicale deja existente trebuie să fie extrem de precauţi. Cu referire la această situaţie concretă, Birx a explicat că unii oameni trebuie să folosească masca şi în casă.

Oficialul de la Casa Albă a mai identificat o categorie din care fac parte potenţiali purtători ai noului coronavirus: cei care se întorc acasă din vacanţă! 

„Dacă aţi fost în vacanţă într-o zonă cu multe cazuri, la revenire, trebuie să-i protejaţi pe cei în vârstă şi pe cei cu comorbidităţi, gândindu-vă că sunteţi un potenţial bolnav. De aceea, trebuie să luaţi toate măsurile de precauţie, inclusiv purtarea măştilor în casă“, a adăugat doctorul Deborah Birx (foto, jos).

Statisticile confirmă pericolul infectării în casă

COVID-19 e o boală pe care o putem lua, într-adevăr, fără să ne părăsim propria locuinţă! 

Un studiu publicat de Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA (CDC) a analizat în detaliu 5.706 de pacienţi, care au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus, şi peste 59.000 de persoane care au intrat în contact cu aceştia.

Rezultatele au arătat că mai puţin de 2% din contactele din afara locuinţei pacienţilor au luat virusul, în timp ce aproape 12% din contactele casnice ale pacienţilor au contractat boala.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”