Poliţia a ucis un bărbat înarmat la Berkeley, în timpul unei manifestaţii împotriva Wall Street

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Americanii au ocupat Wall Street

Poliţia a împuşcat mortal un bărbat înarmat, în campusul Universităţii Berkeley din California, incident care s-a petrecut în contextul în care aproximativ 1.000 de activişti împotriva Wall Street participau la o manifestaţie, anunţă un comunicat al universităţii, relatează AFP.

Bărbatul a fost transportat la spital, iar Şcoala de Comerţ, unde au avut loc faptele, a fost evacuată, precizează universitatea.

"Suspectul a fost văzut cu o armă, în momentul în care intra în ascensor. Cineva de la universitate a alertat poliţia, care a sosit imediat", se arată în comunicat.

"Ulterior, suspectul a ieşit din ascensor şi a intrat într-o sală de informatică. Poliţia l-a urmat şi i-a cerut să ridice mâinile sus. Atunci, suspectul a scos arma, iar poliţia l-a ucis", se mai precizează în comunicat.

Momentan nu există confirmarea că acest caz are vreo legătură cu cei aproximativ 1.000 de activişti împotriva Wall Street care manifestau în momentul incidentului la Berkeley.