Pentagonul susţine că dosarele despre războiul din Afganistan, care au ajuns pe mâna presei, nu sunt secrete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficiali ai pentagonului au declarat că dosarele care au fost publicate de Wikileaks sub pretextul că ar conţine informaţii strict secrete, nu sunt "chiar atât" de secrete.

"Din ce am văzut până acum, documentele au fost clasificate sub nivelul secret. Acesta nu este un nivel foarte ridicat de clasificare" a declarat colonelul David Lapan, potrivit CNN.

Totodată, preşedintele american, Barack Obama, a declarat că este "îngrijorat pentru o posibilă divulgare de informaţii" referitoare la misiunea SUA din Afganistan. Cu toate acestea, a subliniat că documentele nu dezvăluie lucruri atât de importante.

"Foarte multe lucruri s-au schimbat din 2009 (documentele fac referire la evenimente de război petrecute între 2004 şi 2009) până astăzi. În mod special, strategia noastră din Afganistan şi Pakistan" a declarat Mike Mullen, unul dintre cei mai înalţi ofiţeri ai armatei SUA.