Nominalizatul la conducerea CIA, Will Burns: China, un adversar autoritarist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto news.ro

Will Burns, nominalizat la conducerea CIA de către preşedintele Joe Biden, a numit miercuri China ”un adversar autoritarist”, afirmând că va intensifica abordarea de securitate a Americii de contracarare a Chinei, transmite CNBC.

”A fi înaintea Chinei va fi esenţială pentru securitatea noastră naţională, în zilele care vor veni. Acest lucru va necesita o strategie pe termen lung, clară, bipartizană, susţinută de înnoirea internă şi informaţii de securitate solide”, a afirmat fostul diplomat de carieră.

Burns, în vârstă de 64 de ani, care a lucrat atât cu preşedinţi republicani cât şi democraţi, a descris China preşedintelui Xi Jinping drept ”un adversar autoritarist, formidabil”.

El a adăugat că China ”îşi întăreşte metodic capacitatea de a fura proprietate intelectuală, reprima propriul popor, agresa vecinii, extinde prezenţa globală şi creşterea influenţei în societatea americană”.

Burns a făcut comentariile pe fondul relaţiilor reci dintre Statele Unite şi China.

În prima sa discuţie telefonică cu preşedintele chinez Xi Jinping, Biden şi-a exprimat ”îngrijorările fundamentale” faţă de ”practicile economice incorecte şi coercitive, măsurile de securitate din Hong Kong, încălcarea drepturilor omului în Xinjiang şi măsurile tot mai agresive în regiune, inclusiv împotriva Taiwanului”, întreprinse de Beijing.

În ultimii patru ani, administraţia Trump a acuzat China de o serie de fapte, între care furtul de proprietate intelectuală, practicile comerciale incorecte şi, recent, de pandemia de coronavirus.

Biden a declarat anterior că strategia sa va fi diferită de a lui Trump, el urmând să colaboreze îndeaproape cu aliaţii SUA, pentru a lua măsuri împotriva Beijingului.

Burns a mai fost ambasador al SUA în Iordania şi Rusia şi este de aşteptat să fie confirmat în funcţie cu o majoritate largă, similară cu majoritatea pentru echipa de securitate naţională a lui Biden.

La începutul acestei luni, Senatul l-a confirmat pe Alejandro Mayorkas la conducerea Departamentului pentru Securitate Internă, primul latino-american care ocupă acest post.

Luna trecută, Senatul a confirmat-o pe Avril Haines drept director pentru securitate naţională, aceasta devenind primul membru oficial al cabinetului Biden. Haines este şi prima femeie la conducerea celor 18 agenţii de informaţii.

Senatul l-a confirmat şi pe Lloyd Austin drept noul şef al Pentagonului, acesta devenind primul secretar de culoare. De asemenea, Senatul l-a confirmat pe Antony Blinken în funcţia de secretar de Stat.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie