Michael Cohen, eliberat din închisoare după ce a fost reîncarcerat pentru că scrie o carte foarte critică la adresa lui Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Michael Cohen sosind la domiciliul sau dupa eliberarea din inchisoare FOTO EPA-EFE

Un judecător federal l-a eliberat din închisoare pe fostul avocat şi om de încredere al lui Donald Trump Michael Cohen, reîncarcerat din cauză că scrie o carte foarte critică la adresa şefului statului american, relatează AFP.

Condamnat în decembrie 2018 la trei ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de faptul că a cumpărat tăcerea a două foste presupuse amante ale lui Donald Trump, avocatul în vârstă de 53 de ani a fost plasat în detenţie în mai 2019. El a fost găsit vinovat, de asemenea, de delicte financiare şi de sperjur în Congres.

Cohen a fost eliberat la 21 mai, după ce un judecător federal a recunoscut că antecedentele sale medicale îl expun unui risc de complicaţii în cazul unei eventuale contaminări cu noul coronavirus.

El urma să efectueze restul pedepsei la domiciliu, în Manhattan, până în noiembrie 2021.

La 9 iulie a fost, însă, încarcerat din nou, pe motiv că a respins condiţiile arestului la domiciliu, anunţa Biroul Federal al Închisorilor, fără să facă alte precizări.

Potrivit avocatului său Lanny Davis, Serviciul privind executarea pedepsei a condiţionat posibilitatea de a-şi ispăşi pedeapsa la domiciliu de interdicţia de a scrie o carte.

Or fostul om bun la toate al lui Donald Trump lucrează la un proiect al unei cărţi despre preşedinte, potrivit lui Lanny Davis.

Principala organizaţie de apărarea drepturilor omului în Statele Unite, ACLU, a sesizat luni justiţia împreună cu Michael Cohen, contestând plasarea acestuia în detenţie.

Asociaţia întreba dacă ”Guvernul (poate), în baza Constituţiei, să revoce eliberarea unui deţinut pe motiv că nu a renunţat la dreptul său de a-l critica pe preşedinte”.

O asemenea condiţie, ”care ar fi în beneficiul personal al unui preşedinte care candidează să fie reales, ar pune în discuţie statul de drept într-un mod fără precedent în istoria ţării”, sublinia Lawyers Defending American Democracy, altă organizaţie, în susţinearea ACLU, în cadrul procedurii.

Judecătorul federal din Manhattan Alvin Hellerstein a dispus joi eliberarea din închisoare a lui Michael Cohen vineri.

El a catalogat drept ”represalii” decizia prin care avocatul a fost trimis în închisoare, potrivit cotidianului The New York Times (NYT).

”Am descoperit că motivele care au condus la transferarea domnului Cohen în închisoare sunt o răzbunare şi este o răzbunare legată de dorinţa sa de a-şi exercita dreptul care-i este garantat de Primul Amendament de a publica o carte”, a declarat judecătorul Alvin Hellerstein, citat de Reuters.

Cartea, ”foarte puţin măgulitoare pentru preşedintele Statelor Unite”, potrivit ordinului judecătoresc, urmează să fie publicată înaintea alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie.

Lucrarea evocă ”declaraţii antisemite ale lui Donald Trump în timp ce vorbeşte despre personalităţi evreieşti şi reflecţii rasiste când vorbeşte despre Barack Obama sau Nelson Mandela”, potrivit aceluiaşi document.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry