Legislativul statului american Oklahoma a aprobat o legislaţie prin care este criminalizat avortul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legislativul statal din Oklahoma a adoptat o lege prin care vor fi criminalizate procedurile de avort efectuate pe teritoriul statului. Potrivit textului legii, orice persoană care execută un chiuretaj, cu excepţia situaţilor în care avortul este necesar pentru salvarea vieţii mamei, va fi găsită vinovată şi va primi o pedeapsă penală de până la trei ani în spatele gratiilor, scrie CNN.

Legea a fost trimisă spre aprobare la guvernatorul republican Mary Fallin.

Guvernatorul Oklahoma nu a decis încă dacă va semna sau nu legislaţia pentru a intra în vigoare, susţinând că are nevoie de timp pentru a analiza textul legii.

Imediat ce legea ajunge la Fallin, ea are la dispoziţie cinci zile lucrătoare pentru a o aproba sau respinge. Dacă guvernatorul nu semnează sau repsinge prin veto legea, atunci aceasta va intra automat în vigoare.

Centrul Drepturilor Reproductive i-a cerut guvernatorului să respingă legislaţia, care ar contraveni principiilor federale şi constituţionale şi ar încălca flagrant drepturile omului.

”Legea este un asalt direct asupra decizie Roe vs Wade şi asupra jurisprudenţei Curţii Supreme. Dacă această lege rămâne în picioare, atunci decizia Roe este lipsită de sens”, a declarat Steve Vladeck, un profesor de drept al Universităţii Washington.

Situaţia din Oklahoma apare într-un context complex, în care magistraţii Curţii Supreme dezbat pe marginea legalităţii unei legi texane, care limitează drastic numărul clinicilor de avort, împiedicând accesul femeilor însărcinate la avort.

Mai multe pentru tine:
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!