John Kerry: Statele Unite au alocat circa 3,4 miliarde de dolari pentru apărarea aliaţilor europeni de provocarea rusă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite au alocat aproximativ 3,4 miliarde de dolari ca ajutor aliaţilor lor din Europa Centrală şi de Nord ca răspuns la „provocarea rusă“, a declarat John Kerry într-o conferinţă de presă joi, cu două săptămâni înainte de a-şi încheia oficial mandatul la conducerea Departamentului de Stat.

„Noi susţinem Ucraina democratică şi ca replică la provocarea rusă am oferit asistenţă aliaţilor noştri din Europa Centrală şi de Nord“, a declarat şeful diplomaţiei americane, citat de agenţiile de presă Unian şi Agerpres.

Potrivit lui, fondurile respective au fost necesare pentru a ajuta unele ţări să-şi garanteze securitatea şi să-şi consolideze sistemele de apărare. 

În contextul agresiunii ruse în Ucraina, Statele Unite trebuie să se plaseze în fruntea comunităţii internaţionale pentru a sprijini poporul ucrainean şi a susţine sancţiuni împotriva Rusiei pentru acţiunile sale ilegale, a mai spus John Kerry.

Anterior, Kerry a declarat că „resetarea“ relaţiilor dintre Moscova şi Washington în perioada 2009-2013 a dat unele „beneficii concrete“ în domeniul controlului armelor nucleare, precum şi în ceea ce priveşte „organizarea rutelor de aprovizionare“ a trupelor americane din Afganistan. 

El a menţionat totodată că Statele Unite şi Rusia „şi-au păstrat capacitatea de a lucra împreună“, în interes comun, „în unele domenii separate“, dând ca exemplu coordonarea acţiunilor în Arctica şi acordul asupra programului nuclear iranian.

Cu toate acestea, a subliniat John Kerry, există dificultăţi şi divergenţe într-o serie de probleme între cele două părţi. 

Secretarul de Stat american a subliniat că intervenţia Rusiei în Siria şi „atacurile cibernetice fără precedent“ de care Washingtonul acuză Moscova în timpul campaniei electorale înaintea alegerilor prezidenţiale dn Statele Unite reprezintă o „provocare la adresa relaţiilor bilaterale“.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare